Cuvinte mari

  sergiu-nicolaescu                                                                                Numai eu nu am făcut nimic. Am pierdut aproape tot. Regretul de a nu fi făcut nimic deosebit devine încetul cu încetul  o sursă de voluptate.(…) În fond, a realiza înseamnă a epuiza. Nu?! Am făcut. Ei, şi ?! Hm…Mâine vei privi în urmă…Vei vedea. Realizarea ta are numeroase scăderi. Şi vei fi nemulţumit.

Fericit ?! Cred că-i prea mult spus. S-ar putea nici să nu ştiu ce-i fericirea. Dar pot să vă spun că de multe ori am fost foarte mulţumit.

Nici nu-ţi închipui cât de mare e privilegiul de a fi tânăr. Cineva spunea : << Păcat că tinereţea e dată pe mâna copiilor >> . Cred că viaţa ar trebui trăită invers. Oamenii să se nască bătrâni şi să moară tineri. Tinereţea ar  veni la sfârşit ca o adevărată încoronare a vieţii. În felul acesta, fiecare dintre noi ar aştepta cu dragoste ziua de mâine. (…) Nu contează viaţa mea sau a altora ca mine. Contează numai vieţile care încep acum. Dumneata începi. Eşti pe punctul de a pleca. De a te îmbarca. Du-te cu elan. Fără ezitări, fără reţineri. În goană să nu întrebi ce e bine şi ce-i rău, ce-i moral sau imoral. Trăieşte-ţi viaţa cum vrei, cum îţi place. Iar în ziua în care goana va înceta datorită anilor, te asigur : nu vei regreta nimic.

La ce mi-ar folosi să-mi mângâi rănile trecutului? Asta a fost . De fapt, cred că niciodată nu m-am săturat de viaţă.

De multe ori am făcut lucruri rele. Dar niciodată nu le-am premeditat. Le-am făcut pentru că aşa am crezut că e bine să fac. Când eram copil, n-am chinuit câini, n-am scos ochii la pisici. Dar mi-a plăcut întotdeauna să învăţ chiar şi animalele să mănânce frumos. Frumosul a fost o pasiune pentru mine, întreaga viaţă. Poate, inconştient, am chinuit animalele acelea. Poate şi acum n-ar fi trebuit să scot pe-aceşti oameni din lumea lor.

Într-un duel, întotdeauna câştigă unul. Şi de ce n-aş fi fost eu acela ?! De altfel, trecutul are pentru mine o însemnătate relativă.

Când stau de vorbă cu  oameni inteligenţi – ca dumneata- , mă mai gândesc şi eu la viaţă. La modul de a trăi. Din fericire pentru mine, oamenii foarte deştepţi sunt rari. Ai observat cât de copleşitor este numărul proştilor în lume ? Nu râde. Nu-i dispreţui. Proştii sunt necesari oamenilor inteligenţi, tot aşa cum oamenii cinstiţi sunt necesari escrocilor. Proştii calmează şi odihnesc inteligenţile obosite. Grav este atunci când sunt prea mulţi, sau prea proşti.

Sunt oameni pe lumea asta cu care te întâlneşti, îi iubeşti şi ţi se par că-ţi aparţin. De fapt, noi nici nu ne cunoşteam.

Nu ştiu dacă era frumoasă. Cred că dorinţa mea o înfrumuseţa. Era de-o mare puritate. Şi pe urmă, un lucru care vrei să-ţi aparţină, îl înfrumuseţezi tu, cum vrei.

(Sergiu Nicolaescu)

 LANSARE - MANUAL DE ISTORIE                                                                               E momentul să răspundem la întrebarea << Suntem mulţi? Sau am rămas puţini?>> Anul aceasta am aflat că suntem cu 2 milioane mai puţini în ţara asta. Asa spun cifrele, statistica rece. Dar oare sufletul ce spune? Oare am rămas destui din cei care nu fac doar ce vor, ci chiar vor să facă? Studenţi din provincie care nu pleacă atraşi de mirajul Bucureştiului. Angajaţi care stau peste program, chiar dacă lucrează de acasă. Şefi care ajung la birou înaintea angajaţilor, sau taximetrişti care nu te întreabă unde mergi înainte să deschizi uşa. Familii ocupate, care încă îşi fac timp pentru masa de duminică. Oameni de treabă, care împing maşina altuia chiar dacă afară plouă. Fotbalişti fără echipă care se antrenează prin parcuri ca să rămână în formă. ştii şi tu câţiva. Prietenii tăi ştiu şi ei câţiva. Colega ta ştie şi ea câţiva. Copiii tăi ştiu câţiva. iar părinţii tăi ştiu şi ei câţiva. Asta înseamnă că nu suntem chiar atât de puţini. Fie reuşim împreună, fie ne vom risipi încercând singuri. Noi mizăm pe împreună. Împreună suntem mai puternici.

Suntem mulţi cărora ne pasă. Dar câţi dintre noi chiar facem ceva?

Eu îmi permit să fiu liber pentru că nu mi se poate închide gura cu nimic dar ăsta este adevărul, că există tendinţa printre cei care ne conduc, oameni politici, religioşi, de a stăpâni ei- << nu mai fiţi liberi, renunţaţi la chestia asta şi o să aveţi de toate, ne gândim noi pentru voi şi voi faceţi ce spunem noi, că o să fie bine pentru toţi- şi câţi copii să aveţi, şi câţi să n-aveţi, şi ce să mâncaţi şi cât să mâncaţi, şi cum să vă însuraţi şi cum să nu vă însuraţi şi toată viaţa v-o facem noi, voi numai să staţi cuminţi şi să nu aveţi probleme! Nu trebuie să gândiţi voi- nu avem nevoie de chestia asta!>>

Nu s-a schimbat mai nimic, s-au schimbat doar conducătorii, au venit ăia mai tineri, adică eşalonul al doilea, asta e nenorocirea noastră, că Revoluţia nu a schimbat decât conducătorii care erau atunci în funcţie!

Domnule, secretul este sa nu auzi întotdeauna ce spune celalalt! Şi să nu vrei să-i răspunzi cu orice preţ la nivelul şi la tonul cu care îţi spune ea ceva! Trebuie să înţelegi că sunt perioade mai dificile câteodată şi asta e.

Credeam că s-a schimbat tot! Că s-a schimbat cu totul totul! Dar nu s-a schimbat nimic! S-au îmbogăţit foarte mult toţi cei care au făcut politică, asta este caracteristica societăţii noastre dupa 20 ani de democraţie, paradoxul ei e că au devenit foarte bogaţi cei care au făcut politică, nu cei care au avut activităţi economice, unde e firesc să te îmbogăţeşti dacă ai o afacere bună şi-ţi merge bine, te îmbogăţeşti! Dar să te îmbogăţeşti făcând politica, asta mi se pare ceva record absolut mondial, uite- planetar, nu mondial!

Speranţă avem, până la urmă trebuie să ajungem undeva. Eu nu vreau să mă mai amestec în nimic, nu vreau să mai ştiu nimic!

(Victor Rebengiuc)

 0-316275-oana_pellea_e73246ae25                                                                        Lumea lăcrimează pentru că ne-am dezobişnuit să ne regăsim. Să citim sau să auzim lucruri normale. Banale, dar adevărate. Întâmplări şi sentimente în care ne regăsim.

Puteţi să vă uitaţi la cerul albastru şi veţi vedea…doar ce veţi hotărî voi să vedeţi şi să înţelegeţi. Nu-i frumos? Ba da! Frumos e că nimic nu are mai multă importanţă decât cât avem noi generozitatea şi deschiderea să acordăm importanţă unui fenomen sau unei întâmplări. Viaţa e pe zile! Mi-a spus mama râzând în hohote, în ultima zi pe pământ ! Nu-ţi face planuri mari! Bucură-te de secundă! Bucuraţi-vă de secundă şi cine mai înţelege şi că secunda este îndumnezeită…cu atat ma bine!

Nici azi nu sunt convinsă că lumea nu e perfectă. Şi dacă nu e, cu atât mai bine. Orice e perfectibil e viu. E în transformare, nu? Înseamnă că mai avem de muncit. Ce bine! Altfel, în perfecţiune… ce plictiseală! Nu? Or, Jules Renard spunea că plictiseala e semn de lipsă de respect faţă de sine! Total de acord.

Un artist nu se ascunde, ci se dezvăluie! Profesia asta nu se poate explica, nu se poate plăti, nu se poate judeca. Se poate sluji, practica. În general, un artist nu trebuie judecat. Nu vorbesc neapărat de mine. Cum puteţi judeca pe cineva, care vă oferă daruri?Un dar îl primeşti sau nu. Nu îl judeci!

A fi lucid nu este egal cu a fi nefericit. A fi conştient că eşti ÎN VIAŢĂ nu înseamnă că eşti un spirit trist. Ba dimpotrivă. Sunt un spirit foarte vesel, care îşi pune întrebări. Atât. Şi care are răgazul de a fi cinstit cu ce trăieşte şi cu sine. Mare privilegiu, acest răgaz.

Nu există niciun moment de vârf. Acum – e singurul moment de vârf al vieţii mele. ACUM. ÎNTOTDEAUNA ACUM. Şi în momentele cele mai grele, viaţa rămâne tot viaţă. Adică – o minune! De altfel, viaţa nu poate fi băgată într-o categorie estetică. Viaţa nu poate fi frumoasă sau urâtă. Viaţa este. E tot ce avem. Viaţa e pur şi simplu. Şi viaţa ţi-o faci. Viaţa e o sumă de alegeri. Vrei o viaţă frumoasă? Fă-ţi-o! Simplu. Nu mai găsi vinovaţi. Fă-ţi-o! Se poate! Se poate învinge şi îngenunchea şi moartea. Poţi alege şi să mori frumos sau urât… dar să trăieşti… depinde de fiecare.

Dragostele mele… toate… am multe! Părinţi, bunici, străbunici, prieteni, animale, ce e viu, copaci, asfinţituri, oameni. Dumnezeu. Multe. Tot. Am întrebat-o pe mama, la spital, în ultima zi a trecerii ei pe pământ: ce să fac când o să-mi fie dor de tine? Învaţă-mă! S-a uitat dur la mine şi mi-a spus cu ochii verzi smarald: „Pupă-ţi mâna!“ Şi-am înţeles că în carnea mea e ea, tata, sunt toţi ai mei. Am făcut-o, o fac, şi am tot timpul certitudinea că toţi sunt în mine: părinţi, amintiri, Dumnezeu. Toţi sunt înghesuiţi în mine. Ce minune! Mi-e dor deci de minunea din mine, pe care câteodată o uit, o pierd… În mine e mare înghesuială! Tot universul e înghesuit în mine.

 Nimic nu e greu, nimic nu e de neîndurat sau absurd când iubeşti. Totul are logică, e uşor şi dulce povara.

Nu te pregăteşti pentru dragoste decât iubind. Şi iubirea e o chestie de… exerciţiu! Iar expresia „mare iubire“ în sine este o prostie. Ca şi când ar exista iubiri mici. Iubirea în sine e o minunăţie. Orice fel de iubire e MARE şi definitivă. V-aţi îndrăgostit vreodată „mic“?!

Mă dor lucruri. Nu e vorba de milă. Aşa m-am născut, cu un organ al durerii – sensibil. Poate fi o calitate şi un defect în acelaşi timp. Mă doare ce e lipsit de apărare: copii ce încă nu au învăţat că trebuie să se apere, bătrâni ce au înţeles că nu are rost să se mai apere, animalele ce nu înţeleg de ce ar trebui să se apere… valori neapărate. Nu e normal aşa? Să te doară tot şi să te bucure tot?! Cred că e semn bun, e semnul că trăiesc.

(Oana Pellea)

 60647996                                                                                Fiecare etapă îşi are timpul său. Am învăţat asta. Să nu disper, să nu sufăr, să nu dau curs comentariilor răutăcioase. Să fiu pregătită atunci când ele apar.

Tocmai profesia mea mă salvează de rutină. Nu ştiu cum aş fi supravieţuit unei vieţi petrecute într-un birou. De comercial e relativ uşor să te salvezi. O carte bună, o muzică potrivită, discuţii cu oameni inteligenţi… există soluţii.

“Nu cred că e tocmai sănătos să devii orb în încăpăţânare, însă cred în continuare în iubirea lucidă, în care suntem capabili să vedem calităţile şi să sesizăm defectele, să învăţăm să trăim cu ele (sigur, cu cele suportabile, pentru că eu nu cred că oamenii, fie şi prin iubire, se pot schimba fundamental), să avem generozitatea de a le accepta.”

“Cred că toţi putem greşi la un moment dat, dar e bine să-i laşi pe cei care au tare mai mici decât ale tale să greşească şi ei. E un gest de umanitate şi de generozitate.”

“Eu nu pot să înţeleg toată apetenţa asta a poporului român pentru morbid.”

“Timpul petrecut în sânul familiei este cea mai grozavă investiţie pe termen lung.

“Eu cred că discursul despre moarte pe care toţi îl avem e un exerciţiu intim de luciditate.”

“Nu mai vreau să stau să judec ce ar fi fost bine. Mie îmi place să mă gândesc înainte: ce ar putea să mi se întâmple bun mai încolo?”

“Dezamăgirea mea e legată de faptul că oamenii pe care aş vrea eu să-i aleg nu candidează, nu pot fi aleşi. Şi teama mea e că, dacă ar candida, i-aş suspecta. Cred că e o problemă a mea cu mine.”

“Eu cred că oamenii au nevoie de modele puternice, de o anumită ţinută. Românii au pierdut nobleţea. Or, monarhia conţinea multe dintre semnele de care noi aveam nevoie ca să ne ghidăm mai departe.”

“Într-o lume subiectivă, nesigură, uneori conjuncturală, alteori înşelătoare, generoasă, dar şi capricioasă, cred că avem nevoie să ne întoarcem sufletul către ce este cu adevărat important şi sincer şi adevărat. Pentru mine, asta înseamnă familia mea.”

“Raportarea ta la moarte nu se învaţă din ziare.”

(Medea Marinescu)

dan-puric-conferinta-despre-martiri-i84232                                                                  Omul frumos tinde spre desăvârşire. Dacă nu poate vorbi împotriva urâtului, tace, dar în tăcerea lui e un refuz hristic a tot ceea ce înseamnă urât.

Ei m-au întrebat care sunt treptele succesului, iar eu le-am răspuns că nu treptele succesului sunt importante, ci treptele împlinirii sufleteşti. Succesul fără scrupule este machiavelic. Împlinirea ta sufletească contează.

Dacă priveşti România prin ochii lui Sancho Panza, un ţăran plin de vitalitate, cu simţul realităţii, vezi un ghetou neocomunist, fără perspectivă politică, fără viitor, trăind o confuzie şi o improvizaţie totală. Un destin aproape tragic. Dacă priveşti prin ochii lui Don Quijote, vezi o ţară cu o taină imensă, capabilă să dăruiască şi celorlalţi. Depinde prin ce ochi o priveşti. El s-a îndrăgostit de Dulcineea nu din văzute, ci din auzite. Eu, la fel, m-am îndrăgostit de România, nu din văzute, pentru că îţi vine să te sinucizi dacă ieşi acum pe stradă, ci din ce-am citit şi din ce mi-au povestit alţii despre ea.

Omul frumos în ziua de azi e cel ce urcă invers pe scară, înfruntând nu numai turma care coboară, dar şi insultele ei!
Intelectualii din România sunt oamenii cărţilor, nu sunt oamenii duhului.

Intimitatea mea este sfântă. Nu vedeţi că este o modă să-ţi exhibi intimităţile? Iar dacă nu le exhibi, te vânează paparazzi! Asta este o infecţie venită din Occident. Nu e a noastră. Creştinul are intimitatea lucrului.

În esenţă, România este frumoasă, dar chipul îi este acoperit de murdărie.

Darwin l-a smuls pe om din braţele lui Dumnezeu şi l-a pus în braţele maimuţei.

Femeile sunt expresia fizică a fizicii cuantice, a unei alte realităţi. O informaţie, o realitate aberantă este distrusă în cămin datorită unei femei care poate să îţi fie soţie, poate să îţi fie prietenă, poate să îţi fie mamă, sau poate să îţi fie bunică.

Căci ce este, în fond, prietenia, dacă nu acel minunat privilegiu al sufletului în care adevărul se poate odihni.

Nu avem voie să fim spectatori la ceea ce ni se întâmplă.

Aşa a fost la noi transfigurat urâtul. Am înfrumuseţat ceea ce nu se poate înfrumuseţa: hidosul.

Ce rău îmi făcuse mie pasărea aceea, ca s-o ucid? Nu-mi reproşa nimic. Atârna în mâinile mele mici ca şi cum îmi dădea un sărut de adio. Am îngropat-o încet. Apoi bătrânul din mine a desenat pe moviliţă o cruce. O lacrimă a căzut în mijlocul ei. Murea specia din mine şi se năştea omul. De atunci, sufletului meu îi este hărăzit să cânte şi să zboare, dar să şi fie lovit de moarte. De atunci îmi îngrop veşnic sufletul ucis. Dar ce ciudat, de data aceasta, cu fiecare înmormântare devin mai tânăr. Da, pasărea mea de vis m-a iertat. Prin moartea ei nevinovată a ucis vânătorul din mine.

În numele democraţiei artistice, deci în numele unei ilegitimităţi, prostul gust şi-a câştigat dreptul la exprimare.

Antrenamentul de uitare la care este supus poporul român, astăzi, face ca gândirea şi inima să se rotească pe loc şi, din această rotire în gol, paradoxal, o dată cu trecutul, dispare şi viitorul. El, omul de azi, pedalează zadarnic într-un prezent continuu. A locui cu fiinţa doar într-o dimensiune a timpului, şi aceea distorsionată, înseamnă moartea lentă, dar sigură, a identităţii.

Fiindcă răul nu mai e opus binelui, ci a devenit o alternativă a binelui.

România de azi este copacul uscat, care şi-a pierdut frunzele. Aceste frunze, în căderea lor la pământ, au şoptit în taină sau au strigat, neauzite, sensul vieţii, al morţii şi al suferinţei la care au fost supuse

La român, Moartea nu este de capul ei, trebuie să respecte regula jocului. Ea nu este un duşman al vieţii, ci, paradoxal, un partener al ei. Nu este dimensiunea cea mai mare, ci stă la coadă după Necaz şi datorii. Mormântul nu este loc de blestemat, ci de iubit.

Lipsa de răgaz istoric îşi spune cuvântul. Oboseala de a fi român a devenit indiferenţă, pentru ca, apoi, să o trăim astăzi difuz, ca pe o ruşine.

Se obişnuieşte să se vorbească despre “delirul dragostei”, acel “ceva” ce te orbeşte şi te face să nu mai vezi realitatea. Dar nimeni nu vorbeşte despre delirul mediocrităţii, acea “beţie a lucrurilor meschine” (mărunte), care-şi cer dreptul la suveranitatea fiinţei tale, doar prin covârşitoarea lor majoritate, sabotând în permanenţă visul de a fi om, şi a cărui urmare este urâţenia continuă a vieţii. Frumosul rănit de sabia realului îşi lasă sângele ca jertfă (asupra acestuia), dar, ce ciudat, numai aşa, rănit, frumosul înfrumuseţează!

Nu caut, găsesc!
Vei învăţa să conduci când vei şti să te fereşti de proşti, nu când vei şti legea!

Într-o piaţă, într-o marchetizare a sufletului, sufletul însuşi devine o marfă cu diferite valori, cu branduri. Ticăloşia este un fel de a te descurca în viaţă, este un grad de inteligenţă.

Priviţi-mă ca pe o troiţă rămasă singură în Bărăgan. Va veni cineva să se închine. Nu e vorba aici de optimism, care nu e o categorie creştină, ci de nădejde.

Niciodată ca acum omul n-a fost mai despărţit de sine.

Dacă te grăbeşti, nu poţi să iubeşti niciodată. Un om care are griji, care este alienat, un om care este speriat, înfricoşat, nu se poate îndrăgosti.
Nu m-am smintit într-atât încât să mă cred VIP.

Ni s-a setat în creier să ne fie ruşine de condiţia de a fi români.

Moş Crăciun nu dă daruri ticăloşilor!

(Dan Puric)

-tudor-chirila                                                               “Când vrei să te confirmi la nesfârşit, când faci lucruri din dorinţa de a te confirma şi percepi totul ca pe o provocare, nu te mai bucuri de lucrul în sine. Când totul e o provocare, devii încrâncenat.

Marea satisfacţie în viaţa unui om este să existe lângă el cineva care să-i ghicească toate mişcările. Să-l cunoşti atât de bine pe partenerul de viaţă, încât să te identifici cu el.

Deşi, ştiinţific, se încearcă să se demonstreze că e totul chimic, eu cred că treaba asta nu are legătură numai cu noi, oamenii. Iubirea e har care coboară asupra noastră. Ea nu e accesibilă oricui. Poţi să-ţi doreşti ani la rând să ţi se întâmple şi să mori fără să ştii cum e. Nu pocnim din degete şi iubim.

Iubirea de sine înseamnă să reuşeşti să-ţi creezi premisele unei vieţi frumoase, ţinând cont (şi) de ceilalţi. Egoismul te face să nu ţii cont de cei din jur şi, prin urmare, să răneşti.

Ni s-a inoculat că trebuie să fim fericiţi şi că, dacă eşti nefericit, eşti greşit. Nu-i chiar aşa. E ok să fii şi nefericit. E ok şi să te plictiseşti. E foarte important să ştii să te plictiseşti. După, preţuieşti altfel fericirea.

Dacă scriu despre iubire nu înseamnă că ştiu să iubesc. Sentimentul publicului este “Ia uite, măi, băiatul ăsta, ce sensibil e, cum abordează el texte, ăsta trebuie să fie un bărbat interesant, care ştie ce-i iubirea!”. De ce? Ce, un actor care joacă rolul unui criminal ştie ce e crima?

Publicitatea nu vinde produse, publicitatea vinde fericire.

Dacă vrei să scrii, trebuie să vezi cum gândesc alţii. Nu cred că există om care să poată crea constant. Trebuie să-ţi iei pauze pentru a ajunge la preaplin.

Mi-a spus cineva, odată: “Degeaba iei Oscarul, dacă eşti singur!”. Interesant, nu? Ce faci? Te uiţi la statueta aia în fiecare seară? Ca să nu fii singur, trebuie să te preocupi şi de oamenii din jurul tău.

Până acum câţiva ani, mă interesa doar profesia, nu-mi puneam problema că oamenii au şi alte subiecte de discuţie decât teatrul şi muzica, că nu sunt eu buricul pământului, că deasupra noastră, a tuturor se află un singur cer şi fiecare se raportează altfel la el. Eu credeam că e doar pentru mine cerul.

Imi plac mai mult dramele decât comediile. Se fac mult mai multe comedii proaste decât drame proaste. Poate mă înşel. Comedia bună e rară, e foarte greu de făcut. Cu excepţia “Petrecerii”, cu Peter Sellers, a filmelor cu Louis de Funès, a clasicelor cu Chaplin, Stan şi Bran, Buster Keaton şi umor englez modern, mă cam plictisesc.”

Vrem să părem puternici, dar suntem foarte fragili. Care-i timpul pentru tine, de fapt? Timpul în care îţi satisfaci orgoliul şi faci lucruri mari sau timpul în care îţi satisfaci poftele mici? Îţi spui întâi: “Vreau să mănânc bine azi, o să-mi dau timp să-mi gătesc un pui la cuptor, care-mi ia o oră jumate”. Apoi: “Stai puţin, c-aş putea să dau 100 de mailuri într-o oră jumate şi să-mi iau un semipreparat de la supermarket”. Şi-aşa apare cancerul.

Oamenii ajung să se simtă vinovaţi că se odihnesc. Că se opresc la şapte seara din lucru şi n-au apucat să termine ce şi-au propus peste zi. Dar de ce n-au terminat? Pentru că şi-au propus mai multe lucruri decât ar fi putut ei să facă. De ce şi-au propus mai multe lucruri decât ar fi putut să facă? Pentru că societatea le dă senzaţia că ceilalţi oameni fac mai multe lucruri decât ei. De ce toţi au sentimentul că ceilalţi fac mai multe lucruri decât ei? Pentru că au 5.000 de prieteni pe Facebook, iar pe wall-ul lor apare că fiecare dintre ei are succes. Dar fiecare are succes o dată pe an. Numai că, fiind 5.000, el vede în fiecare zi că unul are succes. Şi e frustrat că n-are şi el succes în fiecare zi. Uitând să se gândească la ceilalţi 4.998 ca el, care nu au succes. Unde ajungem aşa?

Poţi să te conformezi şi poţi să alegi să mori în fiecare zi sau poţi să alegi să te naşti în fiecare zi. Sau poate nu poţi să alegi nimic. Nimic.

Totul este beat. Beat, beat. Muzică globalizată. Există bucăţi de piese, ritmuri prefabricate. Sunt ca o pizza de-a gata pe care o iei şi o pui în cuptor şi ai făcut o masă pentru prieteni. N-are gust şi o poate face şi vecinul de la etajul doi, dar ce contează?

Sigur că viaţa mea e ciudată pentru un individ care nu are nicio treabă cu muzica, care are un program de la opt la patru, care completează zilnic nişte task-uri, care are o viaţă liniştită de bugetar, care, în weekend, se duce la Cheile Râşnoavei, la nu-ştiu-ce pensiune şi, din când în când, scapă la o petrecere. Pentru un individ cu o electrocar­diogramă simplă, a cărui viaţă curge monoton, un individ cu o electrocardiogramă cu fibrilaţii, ca a mea, poate părea ciudat.

Egoismul înseamnă obsesie de sine.

Nu prea înveţi despre linişte în nelinişte.

E absurd să credem că fericirea e o stare constantă.

Tata deschidea uşa camerei şi, dacă mă vedea citind, o închidea liniştit.

Oamenii au nevoie să încadreze orice fel de comportament într-o definiţie.

Asta înseamnă să fii tânăr! Să fii conectat şi atent la tot ce e în jurul tău.

Bucuria vine când citeşti şi vezi că în ritmul cuvintelor se regăseşte ceea ce ai vrut să spui.

Marea provocare a iubirii este puterea de a afla totul despre cel din faţa ta fără a-i tulbura apele sufletului.

Ar trebui studiate nişte noţiuni de psihanaliză, care să-i facă pe tineri conştienţi că trebuie să privească în interior.

Pentru mine, scrisul e o formă de muzică. Cuvintele trebuie să se rostogolească, iar o prepoziţie poate să încurce un ritm întreg.

Suntem destul de slabi pentru cât de mult am evoluat. Nu ne mai dăm timp, ne supunem unei viteze incredibil de mari. Uităm de suflet.

Alergăm. Dar în spatele nostru mai sunt mii de oameni şi, dacă am căzut, ne-au călcat în picioare. Cam asta e imaginea vieţii noastre.

Eu vreau să-mi dea de gândit un film. Sunt înclinat mai mult spre ideea de sens al vieţii, de unde venim, unde ne ducem, ce e cu noi…

Mă obsedează chestia asta, că, din cauză că eşti prea orbit de tine, există posibilitatea să nu ajungi să-l cunoşti niciodată pe celălalt.”

Preaplin înseamnă când vrei să urli şi nu poţi. Preaplin înseamnă când nu îţi mai ajunge teatrul şi muzica şi găseşti această nouă voce: blogul. Scrisul.

De fiecare dată când simt că nu mai pot, mă gândesc că sunt atâţia oameni care se duc în fiecare zi la muncă şi stau opt ore la un serviciu care nu le place.”

Învăţ. Tot timpul. Şi am norocul să pot să mă entuziasmez. Oamenii mişto, mult mai inteligenţi decât mine şi de la care am ce învăţa mă fac să mă simt copil.”

Ca să am din nou motivaţie pentru a scrie, trebuie să acumulez. Am citit recent un motto într-o carte de scenarii: “Dacă vrei să scrii, citeşte!”. Adevărat.

Un copil în ziua de azi nu mai stă cu cheia de gât cu alţi 20 aşteptând părinţii să vină de la serviciu. Acum, copiii cresc împreună pe conturile lor virtuale de Facebook.

Nu cred că poţi să scrii sau să faci muzică şi teatru bine decât în momentul în care tu nu îţi mai ajungi. Se creează o presiune ca la sticla de apă minerală când o deschizi.

Ca şi fericirea, iubirea ni se vântură pe sub ochi ca fiind ceva foarte posibil, dar nu ne punem problema că această trăire ar putea fi destinată numai anumitor oameni. Aşa cum numai câţiva oameni pot fi mari violonişti. Repin, Vengerov, Sarah Chang, Joshua Bell şi încă vreo câţiva.

(Tudor Chirilă)

Florin Zamfirescu                                                                           “Cercetând transcendentul, omul nu se poate depărta de realitate. Adică încercarea de a transcede, de a trece “dincolo” nu e o pierdere de sine. Eu însumi fac asta, citind literatură de acest gen, sunt chiar pasionat de astfel de emisiuni tv, mai mult decât de politică şi, în ultima perioadă, chiar mai mult decât de literatura propriu-zisă, poate tot din dorinţa de a ne căuta pe noi înşine. Eu cred că mersul pe Lună ne-a întors, de fapt, puternic cu privirea spre noi înşine şi ne obligă să încercăm măcar să ne autodefinim.”

“Întotdeauna cei tineri vor avea dreptate fiindcă viitorul le aparţine.”

“Răutatea este o dovadă de prostie.”
“Mă fascinează superficialitatea şi lipsa de Dumnezeu pe care o au oamenii. Mă fascinează efectul dezastruos pe care l-a putut avea comunismul asupra unei societăţi. Mă fascinează tineretul care şi-a pierdut busola mai mult decât cei în vârstă.”

“Iubirea ocupă primul loc. Şi iubirea de meserie, tot iubire este. Cred că omul, în tot ce face, trebuie să fie total. Chiar dacă urăşte, s-o facă cu totul. Aşa cum fac copiii mici, când li se strică jucăria: plâng din toată fiinţa lor. Şi când se bucură, râd din toată fiinţa lor. Ei sunt totali. De asta, copilul mic nu este vulgar, nu este “teribil”. Copiii mici sunt deplini. Or noi am pierdut asta. Disimulăm şi atunci suferim, abia atunci.”

Eu niciodată nu am fost mulţumit de mine şi aşa… pe cai mari.”

(Forin Zamfirescu)

0-170096-dsc_9749                                                                          “Ursitoarele au avut grijă de mine. Mi-au lăsat în leagăn dragul de viaţă şi bucuria de a trăi, iar timpul nu-mi poate atinge zâmbetul, nici de pe chip, nici din suflet, în timp ce tristeţea sosită în scurte escale în vizite de lucru, îşi ia repede tălpăşiţa, plictisită de lipsa colaborării mele.”

“Nu luăm cu noi nicio avuţie. Ceea ce ne rămâne moştenire este numai ceea ce am dat.”

“Eu cred că suntem făcuţi din iubire, trăim pentru a primi şi a dărui iubire. Fără iubire, fără dragoste ar fi pustiu în lume. Dragostea poate să umfle pânzele speranţei, dar singură nu poate niciodată să ducă corabia la mal.”

“Mi-a plăcut şi-mi place viaţa în mişcare, colorată, originală, neaşteptată, puternică. Dar fără excese. N-am trăit niciodată cu încetinitorul!”

“Până la urma urmei, fiecare moare singur.”

“Dacă stingi lumina frumuseţea nu se mai vede, ea trebuie să fie aceeaşi dintotdeauna în părţi egale, sentiment, respect, sinceritate şi înainte de toate o definiţie a unui surâs care face mai mult ca orice declaraţie de dragoste. Pentru asta, însă, trebuie să ai dantura şi conştiinţa puse la punct.”

“Dacă cineva se mai îndoieşte că m-am născut cu un talent, înseamnă că e slab, înseamnă că nu s-a prins.”

(Florin Piersic)

maia_morgenstern_92475700                                                                            “Eu m-am îndrăgostit de foarte tânără, când eram foarte mică, şi consider că, pe cât de mult iubeşti, pe atât de bogat sufleteşte, frumos, liber şi puternic eşti. Iubirea poate să implice şi o dulce suferinţă. Iubirea nu se închide ca robinetul. Dar atunci când iubeşti, sufletul tău este ca un diamant care se şlefuieşte. O fată îndrăgostită este frumoasă, puternică şi fermecătoare, iar fetele trebuie să fie conştiente de asta. Iubirea nu are nimic de-a face cu teama, cu spaima de-a nu se afla.”

“Organismul poate să sufere transformări şi-n sus, şi-n jos. E bine că nu suntem, totuşi, toţi la fel şi că nu ne apucăm să ne operăm şi să ne tragem de piei toţi.”

“Inspiraţia, inefabilul, astea au locul lor şi nu se pot defini în arta actorului. Însă sunt, de asemenea, foarte importante meşteşugul, rigoarea, disciplina interioară, felul în care te integrezi într-o echipă şi îţi găseşti măsura justă. Asta ţine de organizarea interioară, de gestionarea propriilor energii, de lărgirea propriilor limite şi, mai ales, de cunoaşterea acestora în primul rând.”

“Inspiraţia şi talentul neasortate cu rigoarea şi cu disciplina sunt doar poveşti ale artiştilor cărora le place să pară neînţeleşi.”

“Şi în procesul creaţiei se cuvine să fie multă disciplină, să cântăreşti lucrurile cu luciditate şi cu mintea. Aşa cred eu, cel puţin.”

“În general, eu zic că trebuie să dovedim cine suntem prin noi înşine, nu prin cine joacă lângă noi.”

“Suntem importanţi dacă facem ceva valoros, curajos, nu pentru că ne aflăm într-un pluton prestigios.”

“Cochetăria până la urmă este o formă de-a încerca să fii plăcut, iubit, să primeşti laude şi complimente.”

“Un actor mare este cineva care creează, pe durata unui film, a unei piese de teatru, a unui spectacol, un univers.”

“În procesul de creaţie, dincolo de prejudecăţile noastre şi de ierarhizările pe care le facem, justificat sau nu, dispar orice alte reziduuri sau bruiaje.”

“Sunt extrem de deschisă la orice cercetare, la orice sondare, orice încercare mi se pare benefică. Fără joc, fără a cerceta, fără a dezvolta imaginaţia nu putem exista. Raportez asta la sensul jocului pentru copii.”

“Identitatea mea, confesiunea mea, modul în care mă raportez la religie este absolut personal şi intim. Nu le comentez, nu le afişez, nu caut motivaţii personale şi nu induc ideile mele religioase în proiectele teatrului.”

“Sunt un actor care îşi propune să facă parte integrantă din visul creatorului de teatru. Nu vin la un meci de box. Se poate întâmpla să duc mai departe visul regizorului – că ajung să fac atât de organic parte din poveste că o duc mai departe, dar buna credinţă e totală. Nu ştiu dacă asta înseamnă că sunt docilă sau rebelă.”

“Cine are de ascuns mizerii, are de ce se teme, cine nu, are o relaţie sinceră, deschisă, de înţelegere. Prin media ne facem cunoscuţi, ne facem publicitate, ne putem exprima opiniile, convingerile. Eu am o relaţie excepţională, de încredere cu presa. Atunci când îmi este trădată încrederea ştiu să ripostez, dar pornesc de la prezumţia de încredere. Viaţa mea este atât de tumultoasă, dar e atât de deschisă, că nu mai este interesantă. Nu mi-e teamă să-mi asum bunele şi relele vieţii mele şi nu mi-e teamă să le recunosc.”

(Maia Morgenstern)

5 thoughts on “Cuvinte mari

  1. @ Buna ziua !
    Vezi, exact ce-am afirmat la articolul
    ” Cine sunt eu ” ?
    Esti o “nebuna” BUNA la SUFLET !
    Altfel, nu ai fi postat biografiile de mai sus !
    Sincere felicitari !
    Weekend placut !
    Cu stima,
    Aliosa.

    • Multumesc inca o data !

      Sunt cuvinte care consider ca merita pastrate. Cuvinte care imi “mangaie” sufletul ….

      Weekend placut si tie !

      Loredana ,

  2. I have found in my life, that everyone speaks words that are worth listening to! By embracing their energy and making a genuine effort to keep them close, we blossom as real spirits, for no one has all the answers, and we become better when when we listen more and speak less! I like to hear what another heart has to say, what another spirit can bring to life within me…it is so refreshing to always embrace and share with another, especially someone you really do not know. Maybe you are entertaining an angel, who has a gift blessing for you! Humble yourself for a few moments and you will find that real treasures abound so very close! Wonderful postings my dear sister! Your heart shines brightly and refreshingly all the way through! God bless!

  3. cuvintele frumoase ale unui om sunt precum o imbracaminte..uneori o accesorizezi alteori nu o porti de loc!

    • de aceea ar trebui sa fim mai buni,sa ne respectam si sa dovedim ca OMUL de diferentiaza de animal prin..gandire ..de aceea atribuiti-va o calitate si fiti UMANI!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s