De azi renunt la….si incep sa…

Ati fost pusi vreodata in situatii de genul acesta? Cred ca cel mai greu lucru e sa renunti si sa incepi o schimbare. E ciudat, pentru ca ai dobandit niste obiceiuri (bune sau rele) de care e greu sa te debarasezi. La cate obiceiuri ati renuntat si cate din acestea ati reusit sa schimbati?

De ceva timp incerc sa renunt la chestii precum:

CAFEA. Pana in facultatea nu beam cafea. De fapt, nici nu stiu de ce am inceput sa beau cafea. Urasc amareala aia. Insa ador mirosul ei. Acum sunt dimineti in care ma trezesc foarte devreme si merg la lucru, si fara cafea am senzatia ca nu intru in functiune. Cred ca e mai mult o chestie psihica. De fapt, cafeaua nici nu face mari minuni in a ma trezi, dar e asa tentant mirosul ei..mmmmm….. Ok, deci trebuie sa renunt la asta…

INJURATURI. E ciudat tare pt o fata sa injure. Dar zau ca se putea si mai rau, tinand cont de lumea in care traim. E un mod foarte util de a ma descarca de nervi, altfel zau ca as ajunge la balamuc. De fapt, de ce injur? Pentru ca mi-a ajuns sa vad si sa aud atatea rautati si nedreptati. Nu ca as schimba ceva cu asta (poate chiar ar trebui sa incerc sa schimb lucrurile in mai bine, in loc sa injur si atat). Si e asa de bine dupa ce ma descarc…. Insa raman cu un sentiment de vinovatie “La naiba, iar am injurat!”. Deci trebuie sa renunt si la acest obicei…sau macar sa nu mai injur asa urat si sa inlocuiesc cu cuvinte mai “de bun simt” :))))

PIERDUT VREMEA. Am observat ca pierd vremea mult si inutil, cu chestii care nu imi folosesc la nimic. De genul Candy Crush, Facebook and the same like these. Si is cativa ani (vreo 2) de cand nu am mai pus mana pe o carte… De aceea voi limita timpul petrecut pe Facebook si imi voi aloca macar 2 ore pe zi pentru citit. Apropo, ultima mea carte citita a fost acum 2 ani, OSHO -Emotiile. Voi continua cu acelasi autor (mi-ar placea sa reusesc sa citesc toate cartile lui. And i will….

SUPARARE. Ar trebui sa fiu mai indiferenta. Lucrez la chestia asta de mica… Si asta mi se pare cel mai greu lucru de schimbat… Ma supar repede. Si asta pentru ca nu imi place sa pierd (sunt competitiva).Nu imi place sa fiu nedreptatita (pentru ca ai mei parinti m-au invatat sa fiu corecta cu mine si cu ceilalti). Nu imi place sa fiu judecata gresit (asta ma doare cel mai rau, cand oamenii isi fac o viziune gresita despre persoana mea). Nu imi place sa ia altii deciziile in locul meu (ma supar cand s-au luat decizii despre care nu am fost informata si in fata carora trebuie sa ma supun). Cica oamenii fericiti atrag lucrurile bune. I’m working at this point…

EGO. Un alt punct al meu sensibil pe care incerc sa il schimb. Sunt egoista.am asteptari pre mari de la mine si de a cei din jur. De aici si dezamagirile… Oamenii nu sunt deloc la fel. Si nu toti oamenii sunt buni. Ei bine eu vreau ca toti sa fie buni, si daca nu sunt, devin egoista cu toata lumea. De exemplu, cu oamenii care se comporta aiurea pentru aca probabil nu le place fata mea, ma comport si eu la fel de aiurea , pentru ca imi provoaca scarba comportamentul lor. Nu procedez corect, stiu, si cred ca asta ar trebui sa schimb. Sa renunt la ego, si sa devin un exemplu bun (poate se schimba si ceilalti in bine). Cum e vorba “schimbarea in lume incepe cu tine insuti”.

Si lista poate continua la nesfarsit…



Salvați-vă eul de…egoism!

Simplu și la obiect. Suntem dresați să devenim competitivi încă din școala primară. Să avem note mai mari decât ale colegului, să concurăm pentru diplome, să luptăm pentru existență, într-un individualism exacerbat, tipic societăților cu greutăți materiale. În același timp, educația de tip COLECTIVIST din anii trecuți ne obligă să purtăm masca unui altruism de fațadă, să ne temem de gura lumii, să ne fie rușine de propria individualitate și responsabilitate.Difuzarea responsabilității, aruncatul pisicii în curtea altuia, și dorința de a muri capra vecinului sunt expresii ale individualismului exacerbat, care poate fi mascat doar parțial de falsul altruism, impus de sistemul egalitarist din care încă ne zbatem să scăpăm, fără prea mare succes. Rezultă o lipsă DE AUTENTICITATE, o fragmentare a personalității, o LUPTĂ INTERIOARĂ dintre subconstient (ce sunt) și mintea rațională, conștientă (ce îmi impune societatea că ar trebui sa fiu). O națiune DIZARMONICĂ…

Și da, e o provocare să îl iei pe fiecare individ, și să îl ÎMPACI CU SINE însuși. Pare o muncă titanică, însă cu un pic de efort și voință putem veda că unii oamenii fac minuni. Dând exemplu și altora, și mobilizându-i să ACȚIONEZE. După pilda păsării Colibri, singura care, în mijlocul incendiului din junglă, ia apă din lac, cu ciocul, și o aruncă asupra flăcărilor.

pf2esv9wji.png

Amânare…

Primul meu post pe 2016. Yeeeeeey :)))))

Încă nu pot să adorm. Deși sunt obosită…. Mi-am luat tabletă (achiziție nouă) în brațe. De Facebook m-am cam plictisit…jocuri am jucat mare parte din zi. Și mi s-a făcut dor de blog. Am căutat aplicația pe Magazin Play…și m-am pus pe “răsfoit”. Am ” pierdut ” multe din postările voastre interesante, însă am recuperat o parte din ele în seara aceasta.

Cam asta a fost introducerea… Ar cam trebui să mă reapuc și eu de  scris…nu-i așa? :))))))

Când ți-ai făcut ultima oară planuri sau promisiuni? Câte din ele chiar le-ai realizat?

Intr-o zi, pentru un exercițiu (psihologic în mare parte) am fost pusă în situația să scriu (pe o foaie de hârtie) o listă cu ce trebuie să fac și am cam amânat (din diverse motive). Am început să scriu și am observat că listă nu era deloc scurtă. De la lucruri banale, de rutină, la planuri pe termen lung. După ce am terminat listă mi s-a spus în felul următor : “bun..incercuieste-le pe primele trei din listă, și fă-le ASTĂZI !” Pe moment m-a buhnit râsul, însă am rămas apoi șocată câte chestii trebuiau făcute astăzi, dar pe care le-am amânat, din diverse scuze.

Timpul e singurul lucru pe care îl avem cu toții, în mod egal, dar care este drămuit diferit, în funcție de deciziile fiecăruia. Și este al naibii de scurt, și ireversibil. Bună de luat în seamă și vorba :”Nu lăsa pe mâine ce poți face astăzi “.

Așadar….orice vă propuneți, faceți ACUM. Nu mai amânați. Timpul nu așteaptă pe nimeni.

Câte clipe am irosit….

 

 

 

 

De final…

E ultima noapte din 2015. Nu pot sa zic ca ma incearca vreo emotie sau ca sunt in extaz. Sau ca ma mir cat de repede a trecut timpul. Asa trece in fiecare an, absolut firesc. :)))

Daca ar fi sa trag o linie si sa rezum intr-un cuvant cum a fost anul 2015 pentru mine, as spune PLIN. Plin de actiuni, decizii, intamplari, plin cu de toate.

Ce-i drept, anul acesta a fost atat de plin, incat se vede lipsa mea indelungata de aici. Recunosc, nici nu m-am straduit sa mai scriu aici. Dar am luat o pauza destul de lunga de la scris (nu si de la gandit), insa in seara asta mi s-a facut dor de spatiul meu virtual in care obisnuiam candva sa scriu zi de zi. Sper ca in Noul An sa reusesc sa scriu mai des :))))

In anul 2015 mi s-au intamplat multe lucruri neasteptate, neplanuite. Spontane. Si nu sunt mare fana a lucrurilor spontane si a noului in general :)))).

Singura parte de care NU sunt multumita este cea pe plan profesional. Am dat cateva rateuri la care nu ma asteptam… Dar nu pot sa zic sa is neaparat dezastruase. La urma urmei, cred ca fiecare lucru se intampla cu un scop. Mai nasol e momentul, ca te prinde nepregatit si ca iti mananca ceva nervisori.

Pe plan profesional, tipic romanesc, au curs promisiuni false, colegi idioti, sefi si mai idioti, si in final, demisii :)))). Unii imi spuneau ca is eu capoasa, ca din cauza mea s-au intamplat asta. Da si din cauza mea, pentru ca nu imi place sa fiu tratata ca un sclav, ca un robot cu telecomanda pe care il programezi sa faca ce vrei tu, si cand vrei tu, care dupa ce iti piere cheful il arunci la gunoi. Din partea asta am invatat si multe chestii  si am descoperit in mine alte chestii. Am descoperit ca tara asta are lipsuri mari de tot la capitolul dezvoltare, angajare, angajatori, organizare. Si de aici ii felicit pe toti cei care au plecat in afara (probabil peste cativa ani voi face si eu, la fel de spontan cu fac cam toate lucrurile in general :)))) ).

Pe planul familie, a fost oke. M-au incercat cateva neintelegeri si aici, dar  au trecut. In ultimii 10 ani am invatat sa “manageriez” neintelegerile din familie, pentru ca vin si pleaca la fel de spontan care si intamplarile in general. Si aici pot sa fiu sigura ca trec, pentru ca familia e temelia societatii, si trebuie sa o tii aproape, indiferent de situatiile prin care treci.

Cea mai multumita ma declar pe plan sentimental. Si aici au fost schimbari destul de mari, si la fel de spontane. Acest an 2015 mi-a adus in vara omul de care aveam nevoie si cu care (cred eu) ma potrivesc bine. Ma linisteste si ne ajutam reciproc. Are rabdare si ma face sa ma simt in largul meu. Ma apreciaza si ma accepta cu toate nebuniile mele. E pentru mine!

Planuri pe anul urmator isi face toata lumea. N-as putea spune ca imi place sa imi fac planuri, pentru ca o data cu ele, trebuie sa fii pregatit si pentru dezamagiri (nu tot timpul ies asa cum ti-ai propus). Insa am in minte o lista cu planuri pe care chiar tin sa le realizez.

In primul rand, schimbare pe plan profesional. Apoi am de gand sa reincep studiile (sa ma reprofilez de fapt). Apoi sa ma odihnesc mai mult (si odihna pentru mine nu inseamna doar somn si trezit a doua zi). Odihna fizica si psihica, adica trebuie sa incerc sa imi gasesc un echilibru in a gandi si a face fata situatiilor, care sa ma ma consume prea mult…

Imi doresc un an nou linistit si mai bun pe planurile care au cam esuat in anul 2015. Imi doresc  sanatate, armonie, echilibru. Asta va doresc si voua.

Fiti intelepti si iubitori.

Sa aveti un An Nou binecuvantat!

LA MULTI ANI!

 

Tax-rates-summary-2015-2016

 

M-ai minţit…iar asta nu am cum să uit!

“Nu.. Eu nu am nicio poză cu noi doi pe care s-o privesc şi să-mi aduc aminte de tine. Nu am mai apucat să ne facem acea poză… “Lasă, o să ne facem şi poze împreună, nu e nicio grabă, avem timp.” ţi-am spus în timp ce mă vedeam în braţele tale… Şi timpul a trecut. Şi te-am mai ţinut în braţe de câteva ori de atunci, dar de poza noastră am uitat. Mai ştii, îmi spuneai “Nu vreau să te las să pleci”, iar eu te strângeam şi mai tare în braţe.
Îmi amintesc când mi-ai spus “Ar trebui să fiu prost să te las, n-o sa te las niciodată”. M-ai minţit! Ai spus că şi tu urăşti minciuna, ai spus că vei fi mereu sincer, indiferent de situaţie…
Urăsc cuvintele “mereu, niciodată, întotdeauna”, mereu le-am considerat nişte minciuni frumoase, lipsite de sens. Dar când le spuneai tu, păreau atât de reale. Poate fiindcă aveam încredere foarte mare în tine… Păreai atât de diferit de restu..atât de minunat…
Dar în final…nu ai avut curaj să-mi spui adevărul, nu ai avut curajul de a-mi spune ce-ţi doreşti, m-ai minţit, iar asta nu am cum să uit…”

harlem_nocturne_by_fragile_eyes_fiction-d5g3scy

:)

Deşi nu suntem mereu conştienţi, de cele mai multe ori un simplu gest poate încânta, poate face să tresalte inima cuiva. Cu toţii suntem suflete, trăitori în cuvinte, în imagini, în muzică. Dar dincolo de zbuciumul vieţii cotidiene, de trăirile interioare ale fiecăruia dintre noi, cuvintele sau gesturile simple pot fi emoţionante şi pot face să răsune acorduri în sufletul şi în inima oricui !

Acest sentiment îl am şi eu de fiecare dată când leg o prietenie frumoasă cu cineva, şi care, o dată cu trecerea timpului, rămâne aceeaşi! Prietenii buni nu sunt numeroşi.  Îi găseşti foarte greu ! Nu vin atunci când vrei tu, când îi chemi. Ci din pură întâmplare! Aşa cum mi s-a întâmplat  cu ceva timp în urmă.

Răsfoiam plictisită posturile tv. M-am oprit pe tvr1 la “Dănutz SRL” (deşi nu sunt fană a emisiunii). Era acolo o trupă interesantă, care au cantat pe placul meu. De acea trupă, însă, nu mai auzisem până la acel moment. Amintise în emisiune de pagina lor de Facebook, de site , aşa că am venit la computer şi am cautat (să văd totuşi ce-s cu ei). În scurt timp iau legatura (pe facebook) cu solistul trupei respective. Aflu că numele lui este Codruţ Croitoru, îl felicit pentru reuşită, pentru vocea  foarte frumoasă pe care o are, şi pentru piesele pe care le cantă cu întreaga trupă. Întreb de proiecte de viitor, concerte şi alte cele. De-ale muzicii. Uşor-uşor, discuţia se mută şi în afara muzicii, chestii generale. Începem să ne cunoastem şi ca oameni, nu doar ca artist-fană. Şi uite aşa ,treptat, ne împrietenim.

Nu mult timp după, treaba cu acea trupă nu a mai mers.  A fost o perioadă dificilă din viaţa lui Codruţ (cu care legasem deja o frumoasă prietenie).  A hotărât să încerce să îşi regăsească drumul, să se regăsească pe sine. Şi nu putea să o facă altfel, decât prin muzică. Însă anumite întâmplări l-au demoralizat şi îi era foarte greu să-şi găsească entuziasmul şi curajul să o ia de la zero. I-am fost mereu aproape (atât eu, cât şi ceilalţi prieteni ai lui), l-am încurajat, l-am sfătuit, am vorbit etc. Eu începusem de la o vreme sa-mi fac un obicei de a scrie, orice. Chiar şi versuri. Aflase şi el de treaba asta. Mi-am făcut curaj să îi arăt versurile mele, şi i-au plăcut. Aşa a venit şi ideea să pună versurile mele pe muzica pe care el o compune (el fiind şi compozitor, nu doar solist vocal). Am zis că e o ideea interesantă şi am pus în aplicare planul. A găsit echipă de băieţi instrumentişti talentaţi, şi uite aşa , la un an de zile de atunci, îşi are propriul proiect, propria trupă, şi mulţumirea pe care o merită ! Proiect cu numele PREMIER. A reuşit să îşi adune gândurile şi să le transpună în aceste piese pe care le-a compus zile şi nopţi la rând.

Mă bucur să ştiu că l-am putut ajuta şi eu cumva. E o mare mulţumire sp îl văd din nou încrezător şi cu forţe proaspete. E un sentiment foarte frumos să ascult piesele noastre, şi mă bucur să ştiu că versurile mele se şi AUD, nu doar citesc. Mă bucur să ştiu că suntem prieteni ( dintr-o pură întâmplare), să ştiu că ne dăm  idei, sfaturi , sau  povestim ore în şir diverse întâmplări. Cred că avem amândoi o fire puţin diferită de cea a individului actual vremurilor noastre. Şi cred că asta a şi făcut să ne cunoaştem, şi să fim prieteni. Vorba lui : “să ne suportăm atât” !! Într-un an de zile , am făcut o mulţime de “revelioane” împreună. Uiţi şi că trece timpul, şi că e noapte, iar apoi deja e zi. :))

Mă bucur să ştiu că mă consideră o prietenă adevărată. E un sentiment foarte frumos să ştii că cineva îţi acceptă prietenia şi are încredere în tine. De fapt, cred că asta e cel mai valoros lucru pe care îl poţi avea de la cineva (încrederea şi prietenia). E printre foarte puţinele persoane cu care pot vorbi orice, care mă suportă şi acceptă aşa cum sunt (cu toate ciudăţeniile şi nebuniile mele ).

Îi mulţumesc şi eu pentru prietenia pe care mi-o oferă în fiecare zi, necondiţionat şi neobosit ! El mi-a amintit că există şi oameni frumoşi, buni şi de calitate. Nu e neapărat să fii fizic aproape mereu, cât contează să îl simţi alături de tine, cu sufletul ! Mai sunt şi oameni care fac muzică cu sufletul, şi asta se simte prin fiecare piesă pe care o compune !

Felicit bunul meu prieten pentru iniţiativă, pentru munca depusă şi pentru rodul frumos al muncii lui . Felicit şi intreaga trupă pentru efort, susţinere reciprocă şi implicarea de care dau dovadă. Le urez mult succes în tot ceea ce fac !

Rezultatul îl puteţi asculta AICI !

O după-amiază liniştită să aveţi cu toţii ! 😉