:)

Deşi nu suntem mereu conştienţi, de cele mai multe ori un simplu gest poate încânta, poate face să tresalte inima cuiva. Cu toţii suntem suflete, trăitori în cuvinte, în imagini, în muzică. Dar dincolo de zbuciumul vieţii cotidiene, de trăirile interioare ale fiecăruia dintre noi, cuvintele sau gesturile simple pot fi emoţionante şi pot face să răsune acorduri în sufletul şi în inima oricui !

Acest sentiment îl am şi eu de fiecare dată când leg o prietenie frumoasă cu cineva, şi care, o dată cu trecerea timpului, rămâne aceeaşi! Prietenii buni nu sunt numeroşi.  Îi găseşti foarte greu ! Nu vin atunci când vrei tu, când îi chemi. Ci din pură întâmplare! Aşa cum mi s-a întâmplat  cu ceva timp în urmă.

Răsfoiam plictisită posturile tv. M-am oprit pe tvr1 la “Dănutz SRL” (deşi nu sunt fană a emisiunii). Era acolo o trupă interesantă, care au cantat pe placul meu. De acea trupă, însă, nu mai auzisem până la acel moment. Amintise în emisiune de pagina lor de Facebook, de site , aşa că am venit la computer şi am cautat (să văd totuşi ce-s cu ei). În scurt timp iau legatura (pe facebook) cu solistul trupei respective. Aflu că numele lui este Codruţ Croitoru, îl felicit pentru reuşită, pentru vocea  foarte frumoasă pe care o are, şi pentru piesele pe care le cantă cu întreaga trupă. Întreb de proiecte de viitor, concerte şi alte cele. De-ale muzicii. Uşor-uşor, discuţia se mută şi în afara muzicii, chestii generale. Începem să ne cunoastem şi ca oameni, nu doar ca artist-fană. Şi uite aşa ,treptat, ne împrietenim.

Nu mult timp după, treaba cu acea trupă nu a mai mers.  A fost o perioadă dificilă din viaţa lui Codruţ (cu care legasem deja o frumoasă prietenie).  A hotărât să încerce să îşi regăsească drumul, să se regăsească pe sine. Şi nu putea să o facă altfel, decât prin muzică. Însă anumite întâmplări l-au demoralizat şi îi era foarte greu să-şi găsească entuziasmul şi curajul să o ia de la zero. I-am fost mereu aproape (atât eu, cât şi ceilalţi prieteni ai lui), l-am încurajat, l-am sfătuit, am vorbit etc. Eu începusem de la o vreme sa-mi fac un obicei de a scrie, orice. Chiar şi versuri. Aflase şi el de treaba asta. Mi-am făcut curaj să îi arăt versurile mele, şi i-au plăcut. Aşa a venit şi ideea să pună versurile mele pe muzica pe care el o compune (el fiind şi compozitor, nu doar solist vocal). Am zis că e o ideea interesantă şi am pus în aplicare planul. A găsit echipă de băieţi instrumentişti talentaţi, şi uite aşa , la un an de zile de atunci, îşi are propriul proiect, propria trupă, şi mulţumirea pe care o merită ! Proiect cu numele PREMIER. A reuşit să îşi adune gândurile şi să le transpună în aceste piese pe care le-a compus zile şi nopţi la rând.

Mă bucur să ştiu că l-am putut ajuta şi eu cumva. E o mare mulţumire sp îl văd din nou încrezător şi cu forţe proaspete. E un sentiment foarte frumos să ascult piesele noastre, şi mă bucur să ştiu că versurile mele se şi AUD, nu doar citesc. Mă bucur să ştiu că suntem prieteni ( dintr-o pură întâmplare), să ştiu că ne dăm  idei, sfaturi , sau  povestim ore în şir diverse întâmplări. Cred că avem amândoi o fire puţin diferită de cea a individului actual vremurilor noastre. Şi cred că asta a şi făcut să ne cunoaştem, şi să fim prieteni. Vorba lui : “să ne suportăm atât” !! Într-un an de zile , am făcut o mulţime de “revelioane” împreună. Uiţi şi că trece timpul, şi că e noapte, iar apoi deja e zi. :))

Mă bucur să ştiu că mă consideră o prietenă adevărată. E un sentiment foarte frumos să ştii că cineva îţi acceptă prietenia şi are încredere în tine. De fapt, cred că asta e cel mai valoros lucru pe care îl poţi avea de la cineva (încrederea şi prietenia). E printre foarte puţinele persoane cu care pot vorbi orice, care mă suportă şi acceptă aşa cum sunt (cu toate ciudăţeniile şi nebuniile mele ).

Îi mulţumesc şi eu pentru prietenia pe care mi-o oferă în fiecare zi, necondiţionat şi neobosit ! El mi-a amintit că există şi oameni frumoşi, buni şi de calitate. Nu e neapărat să fii fizic aproape mereu, cât contează să îl simţi alături de tine, cu sufletul ! Mai sunt şi oameni care fac muzică cu sufletul, şi asta se simte prin fiecare piesă pe care o compune !

Felicit bunul meu prieten pentru iniţiativă, pentru munca depusă şi pentru rodul frumos al muncii lui . Felicit şi intreaga trupă pentru efort, susţinere reciprocă şi implicarea de care dau dovadă. Le urez mult succes în tot ceea ce fac !

Rezultatul îl puteţi asculta AICI !

O după-amiază liniştită să aveţi cu toţii ! 😉

Advertisements

2 thoughts on “:)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s