Morning…

Nimic nu mi se pare mai plăcut ca într-o dimineaţă răcoroasă şi înnorată de început de toamnă să îmi încep ziua cu o cafea bună şi cu o lectură pe blog…. De fapt, cam aşa sună trezirea mea din aproape fiecare dimineată. Şi mi-e al naibii de bine !!!

Dimineata asta e la fel de posomorată că şi celelalte din ultima vreme…. Dar dimineaţa asta nu mă deranjează nimic. Mă simt altfel. Probabil pentru că am obosit să stau în aceeasi stare de tristeţe fără motiv, în declin emoţional. Astăzi m-am trezit cu gânduri bune. Cu gânduri că nu imi mai pasă de nimic, că mă bucur de mine. Voi fi egoistă pentru o vreme, cel puţin. Cum citisem cândva şi într-o carte a lui Osho…Fusesem prea ataşată până acum. Şi nu înţelegeam cea mai simplă realitate : am venit singură în această lume. Am existat şi ieri, când nu eram împreună cu el, şi m-am simţit cât se poate de bine. Ieri nu simţeam nici un nod în stomac. Chiar dacă azi el nu mai este alături de mine, nu are rost să simt acel nod. Ştiu deja cum să trăiesc fără el, de vreme ce am mai trăit astfel. Ba chiar cred că trăiesc mai frumos fără el. Mă bucur aşa cum îmi place mie de fiecare dimineaţă, de liniştea fiecărei zile, îmi manifest cum vreau mofturile si plăcerile. Stau ciufulită toată ziua, în aceeaşi pantaloni de pijama, fără grija că ”  trebuie să mă aranjez”. Strig când am chef şi cât de tare am chef. Plâng când vreau. Cânt. Tac, vorbesc ce vreau. Ascult aceeaşi muzică care îmi aduce buna-dispoziţie, şi citesc. Mult. Bloguri… De fapt, n-am citit atâtea bloguri în viaţa mea câte am citit perioada asta. Şi îmi place. Mult !

Dimineaţa asta bate vantul…. Cred că voi face o scurtă plimbare mai acus… Să-mi bată vântul în plete şi să îmi mângâie faţa ! Să-mi şteargă amintiri şi regrete… Voi ieşi în treining. Lejer. Cu hanoracul larg şi pufos…N-am mai ieşit de mult aşa , de grija să arăt bine pentru el. Acum nu-mi mai pasă. Nicicum nu mă simt mai în largul meu ca acum !!

De fapt, cred că încep să mă împrietenesc cu singurătatea mea. Cred că mi-a fost cea mai fidelă până acum! Nu ştiu de ce o evitam şi mă temeam de ea… Niciodată nu mi s-a opus de la ceea ce am vrut, nu mi-a reproşat nimic, şi cel mai importat, a fost acolo când nimeni nu a fost ! Trăind prea multe momente cu ceilalţi, începi să te schimbi, te modelezi după ei. Fară să vrei. Mda, toţi veţi spune acum ” eu nu mă schimb. Cine mă place, mă place aşa cum sunt.” Haideţi să fim seriosi… de câte ori nu aţi făcut lucruri pe care poate nu vi le doreaţi , dar de dragul celor de lângă voi, l-aţi făcut ? Sau de câte ori nu aţi spus ceva ce poate nu chiar simteaţi, dar ştiaţi că cel de lângă voi are nevoie să audă ?? Păi vedeţi….. ?! Că aşa e omul.  Şi uite de asta, îmi caut unele momente de singurătate, şi mă bucur de ele. Pentru că în nici un alt moment nu pot să fiu mai EU, decât în acele momente. Până la urmă, singurătatea nu-i chiar atât de rea. Uneori, avem nevoie de ea. Să ne regăsim, să ne cunoaştem !

Eu vă spun “Bună Dimineaţa !” şi vă urez o zi excelentă !!!! 🙂

Ah…şi LA MULŢI ANI, Alexandra şi Alexandru !!

Şi întro zi…

O să-ţi spună că e o perioadă mai proastă, că după o să treacă totul. Că ai greşit, că eşti proastă, că nu asculţi, ca ţi-au zis că aşa o să se  întâmple. Îţi vor cere scuze, îţi vor spune să rămâi, să pleci, sa te întorci. Îţi vor spune că tu nu înţelegi nimic, că o să-ţi pară rău, că faci totul greşit, că nu eşti îndeajuns de deşteaptă, că e vina ta, că totul s-a terminat. Îţi vor spune că eşti ciudată, că nimeni nu o să te iubească niciodată, că nu eşti dulce, că eşti tare-n gură.

Şi tu nu vei avea niciodată acele cuvinte potrivite, acele cuvinte cu care să  explici ceea ce ţi se întâmplă.

Mereu îţi vei dori doar să îţi faci bagajele şi să pleci cât mai departe, să cauţi persoane care să te  aprecieze mai mult, care să nu facă mişto de tine. Vei căuta în interiorul tău acele defecte, te vei întreba: ”de ce?” în fiecare zi privindu-te în oglindă. Te vei întreba de ce ai iubit aşa de mult, de ce i-ai ascultat,de ce i-ai lăsat să-ţi ia cele mai frumoase zâmbete ale tale.

Şi într-o zi îţi va fi aşa POHUI de tot ce o să-ţi spună ei !

Aşteptări

Ziua aştepţi autobuzul, trenul, să sune soneria la şcoală, aştepţi să vină mâncarea, să pleci de la şcoală/ lucru, sau pur şi simplu aştepţi să nu mai plouă ca să poţi ieşi din casă. Sunt acele aşteptări de zi cu zi, de multe ori deranjante, dar totuşi suportabile, pentru că ştii că nu sunt nişte aşteptări de lungă durată.

Dar noaptea nu mai este aşa de simplu. Noaptea aştepţi să visezi, aştepţi acel telefon de la persoana iubită, acel telefon care întârzie să ajungă, aştepţi ca gândurile tale să se liniştească, aştepţi o soluţie pentru problemele tale, aştepţi un semn, aştepţi ca cineva să-şi spună “noapte bună”. Noaptea aştepţi să fii iubit/ă. Aşteptările, noaptea, sunt mai mult decât o simplă aşteptare ziua. Pentru că noaptea aşteptăm ceva singuri, nu este nimeni lângă noi. Ceea ce aştepţi noaptea nu ştii dacă vreodată va veni. Aşteptările, ziua, sunt mai mult pentru a supravieţui, dar noaptea, aşteptările sunt mai esenţiale: noaptea aştepţi să trăieşti cu adevărat. Şi totuşi,de multe ori nu se merită să ne pierdem timpul aşteptând ceva ce nu va veni. Şi în anumite nopti,atunci când continui să aştepţi, vine cineva care nu te gândeai niciodată că o să vină:curajul unei decizii. Curajul de a înceta să aştepţi un lucru.

Şi până la urmă e aşa important ce aşteptăm noi noaptea?

waiting_by_christopherBOBEK

Folosiţi-vă ochii!

” Dacă simţiţi că sunteţi un căutător autentic, dacă doriţi să aflaţi care este realitatea, atunci agăţaţi-vă de fapte, nu de opinii. Învăţaţi să cunoaşteţi direct, nu prin intermediul ideologiei pe care societatea v-a forţat să o acceptaţi.

Nu vă priviţi niciodată prin ochii celorlalţi. Aveti şi dumneavoastră ochi, nu sunteţi orb.  Şi aveţi la dispoziţie faptele realităţii dumneavoastră interioare.

Folosiţi-vă ochii! Asta inseamnă contemplare, să priveşti, iar ceea ce vezi cu ochii tăi nu poate constitui o problemă! “

(OSHO)

eyes

Oare de ce nu este totul ca în filme? De ce străinii din metrou,în loc să se limiteze în a te privi,nu-şi încheie nasturii spunându-ţi ce zâmbet frumos ai? De ce după 20 de ani,în cafeneaua din centru,nu întâlneşti niciodată persoana pentru care ai luptat? De ce mamelor le ia aşa de mult timp să îşi înţeleagă copiii şi taţilor să-i accepte? De ce fraza potrivită ajunge mereu într-un moment mai puţin oportun? De ce nu ţi se întâmplă niciodată să fugi prin ploaie,să ajungi în faţa porţii cuiva,să-i spui să vină până la tine şi să vorbeşti cu el până te plictiseşti, să începi să îl săruţi şi să spui: “nu spune nimic,important este că tu eşti aici” ?. De ce nu te trezeşti niciodată noaptea din cauza telefonului care sună ? Tu să răspunzi şi acea persoană cu care vorbeşti să îţi spună: ” nu am putut să te uit. ”

Dacă am fi mai curajoşi,mai iraţionali,mai luptători,mai puţin sensibili,sunt sigur că nu ar mai trebui să plătim un bilet la cinema ca să vedem persoane care zic lucruri pe care noi în realitate nu avem curajul să le zicem,să vedem persoane care fac lucruri pe care noi în realitate nu suntem în stare să le facem,să vedem persoane care se iubesc aşa cum noi nu reuşim,să vedem persoane care ne reprezintă,să vedem persoane care,prefăcându-se,reuşesc să fie mai sincere decât noi.

Cam aşa…

În general aşa funcţionează : tu cunoşti o persoană,ea îţi spune lucruri pe care tu niciodată nu le-ai mai auzit,te face să zâmbeşti aşa cum nicio persoană nu a mai făcut,creează nişte planuri pe care tu niciodată nu ţi le-ai imaginat.Te face să visezi,să trăieşti aşa cum nu ai mai trăit niciodată,iar după.. acea persoană pleacă,şi ţie începe să-ţi fie dor de cineva care niciodată nu ţi-a aparţinut.

Un paradox al vremurilor noastre

Azi avem clădiri mai înalte şi străzi mai late,dar temperamente mai scurte şi puncte de vedere mai strâmbe.Consumăm mai mult, dar ne bucurăm mai puţin. Avem mai multe datorii de împlinit, dar mai puţin timp. Cunoaştem mai mult, dar avem mai puţine limite. Avem mai multe medicamente, dar mai puţină sănătate. Am multiplicat bogăţiile, dar ne-am redus valorile. Vorbim mult, iubim puţin şi urâm prea mult. Am ajuns până la Lună
şi ne-am întors, dar avem probleme în a traversa strada pentru a ne cunoaşte vecinul. Am cucerit lumea întreagă, dar încă nu ne-am găsit pe noi înşine.Trăim timpuri cu mai multă libertate, dar mai puţine bucurii…