De gândit…

E noapte. Răcoare….linişte.
Miroase a curat, a calm…

Gândurile mele au chef să zburde abia acum ! După o zi în care , în mare parte, am levenit. Da, rusine să îmi fie ! Dar totuşi  sunt în vacanţă, deci îmi permit ! Asta e  una din nopţi în care am chef să “bla-bla” mult….

Ştiţi, uneori urăsc timpul liber… De ce ? Pentru ca îmi dă răgaz să mă gândesc la tot felul de chestii. Mă readuce mereu pe acelaşi drum cu mine. Îmi e frică de întâlnirea cu mine. Pentru că am multe să îmi reproşez, multe să promit, multe să îmi spun…
Uneori îmi dau seama că, deşi îmi vreau binele,  nu-l mi-l  fac. Chiar eu îmi refuz asta. Şi atunci ….mă întreb…de ce  reproşez altora că nu-mi fac bine, cand eu sunt prima persoană care refuz să îmi fac asta (când chiar sunt capabilă şi ştiu ce merit) ? Şi da, probabil ar trebui să mă las de prostul obicei de a mai reproşa şi de a avea aşteptări.

Ei bine, nopţile mi-au cam devenit prietene în ultimul timp….. Îmi găsesc echilibrul ieşind la o plimbare târzie… Când e linişte, pustiu…. Miros de aer curat, proaspăt…Altfel îţi auzi gândurile. Undeva pe o bancă în parc, sau cu fundul pe o bordură, sau pe scara unui bloc, o melodie bună în căşti, şi (eventual) mâna caldă a unui prieten pe umărul meu…. Stând până dimineaţă la “poveşti”, la depănat amintiri, la spus  offurile de pe suflet….. Te reîncarcă… Şi parcă îţi mai vine să te întorci acasă…
Te întorci alt om…

Îmi place să ascult trăirile altora. Sunt atâtea lucruri de învăţat din viaţa unui om. Pffff….nu m-aş  sătura să le ascult. Admir oamenii trecuţi prin viaţă… Pentru că au ce să-ţi spună, au să-ţi dea un sfat, ai ce învăţa de la ei.

De la o vârstă încoace, personalitatea mea şi formarea mea ca om, a depins, într-o oarecare măsură, de trăirile altora. Am luat din viaţa fiecăruia câte ceva, şi am trecut prin filtrul propriu, şi cu timpul, m-am format. N-aş putea să spun că sunt pe deplin mulţumită. Dar în comparaţie cu ce “erori” are tineretul zilelor noastre…..aş putea să spun că sunt o norocoasă ca mi-a ţinut Dzeu mintea încă lucidă. Şi cred că se poate şi mai bine de atât, dar uneori nu găsesc impulsul necesar care să mă motiveze să continui şi să lupt mai mult. De fapt  mă lupt. Cu indiferenţa unor persoane la care ţin, cu minciuni, reproşuri… Dar nu-i nimic. Au şi alea rostul lor…

Nu am avut norocul altora de a  fi indrumată permanent de cineva şi m-am izbit de realitate şi de pierderi încă de când eram copilă… Dar asta nu mi-a prins rău!

Ştiţi, mă mai gândeam la faptul că ne dorim atât de mult să nu fim singuri. Noi oamenii nu ştim să trăim singuri. Când aud pe cineva “Vreau să fiu singur/ă. Nu am nevoie de nimeni”, mă buşeşte râsul. Pentru că, chiar atunci avem, de fapt, nevoia disperata de cineva sa fie langa noi !  Evident, fiecare dintre noi, avem uneori nevoie de acea întâlnirea doar cu noi înşine, să ne încheiem unele socoteli. Dar nimeni nu-şi doreşte să fie singur.

Oare ştiu unii ce înseamnă să fii SINGUR? Nu…Şi bine că nu ştiu. Şingurătatea e mai cruntă decât o boală incurabilă… Noi, oamenii, mereu avem ceva de impărtăşit, de împărţit, de căutat, de ales etc.
Avem nevoie de oameni ! Problema noastră e că nu ştim ce să facem cu ei. Îi vrem, îi avem, şi într-un final, ne băgăm picioarele şi îi părăsim. Ca şi cum nu i-am cunoscut niciodată. Şi mai şi pretindem că ne afectează acest lucru. Fals. Ne doare în cur ! Ştiţi abia când regretăm ? Când pierdem constant persoane, şi facem cunoştinţă cu SINGURĂTATEA. Aia ne trezeşte la realitate.

Se spune că învăţăm să apreciem o persoană abia după ce o pierdem. Fals! Nici măcar atunci nu învăţăm să apreciem. Pentru că nu mai avem ce. Ne rămâne doar să ne resemnăm şi să sperăm că nu vom ajunge în situaţia în care să fim singuri. Ne spunem că “aaa…mai sunt fete/băieţi. Avem de unde alege”. Aşa este. Dar nu trebuie să trăim cu falsa impresie că permanent o să existe cineva exact aşa cum vrem noi, şi că asta ne-ar permite să ne băgăm picioarele în bunătatea oricui.  Ar fi mai de bine să apreciem ce avem la momentul oportun. Atunci când este ! Nu când “a fost”.

De câte ori m-am ataşat de oameni, nu a fost bine. Pentru că au plecat. Fără nici măcar să îmi aducă acest lucru la cunoştinţă. A trebuit eu să îmi dau seama . Să îmi explic… nu aveam ce. Am îndurat…. Am devenit mai rece. Mi s-a reproşat şi acest lucru. Şi la fel, au plecat. Nu le-am stat în cale. Trăim într-o ţară liberă. Cel puţin aşa se pretinde. De ce aş limita eu pe cineva sau aş ţine cu sila lângă mine ?! Nu pot fi  pe placul tuturor, şi nici nu vreau. Nu sunt perfectă. Nu caut eternitatea şi nici nu o cer. Dar am dreptul să aleg cum vreau să fiu şi lângă cine vreau să fiu.

 Mi se pare o tâmpenie să spui, după câtiva ani în care ai împărţit totul cu cineva, că  “nu a fost acel ceva care să întreţină relaţia, şi a apărut monotonia”. Cum vine asta ?! De când devotamentul, dragostea şi încrederea unei persoane sunt “monotone”. Apăi, Dumnezeule, dacă aş întâlni lucrurile astea la o persoană, as ţine cu dinţii de ea pentru tot restul vieţii !  Fără să mă plictisesc sau să îmi doresc mai mult. Dar probabil, oamenii de plictisesc şi văd monotonia din cauza ca ei înşişi nu sunt în stare să ofere ce au avut până în acel moment.  Iar dacă nu a existat devotament, dragoste, încrede….ai fost un om cretin să stai mai mult de 5 minute lângă acea persoană.

Suntem răutăcioşi. Şi vrem ca toţi să ştie ce vrem şi să ne ofere orice cerem, necondiţionat. Vrem să ne iubească,  să ne respecte, să ne binedispună, vrem să fie …perfecţi. Nu am învăţat să ne acceptăm aşa cum suntem. Suntem chori. Nu vedem că fiecare e diferit şi asta face, de fapt, lucrurile să fie mai interesante.  Asta ne dă mai multe şanse. Daţi-vă seama ce ar fi dacă ne-am citi gândurile şi sentimentele, şi dacă toţi am fi la fel !
Doar închipuiţi-vă !

Cât rău ne facem….voit…

Advertisements

4 thoughts on “De gândit…

  1. E complicat,foarte complicat…Sunt mii de feluri de a iubi,iar cand vine vorba de a alege cu cine sa iti petreci tot restul vietii,ar fi bine sa alegi forma cea mai potrivita de a iubi…pentru a obtine acel happy ending…Si unii din noi nici nu stiu inca ce e iubirea,sau nu stiu sa iubeasca…confunda sentimentele…e complicat…si DA,ne facem mult rau singuri…:)Imi place mult cum scrii,citesc cu mare placere!

  2. Presupunind ca nu ai casca doar pentru poza, inseamna ca stii cum e sa simti motorul cu tot corpul, sa simti aerul cu tot corpul, cu muzica in casti sau fara muzica , sa percepi tot imprejurul ca facind parte din tine si tu din el.Si-atunci , clar, nu esti singura.
    Cei care simt, percep viata, timpul ca si tine ar putea sa-ti fie alaturi la o palavra, la o bordura sau o scara de bloc, la o plimbare printre amintirile comune – este cea mai frumoasa plimbare – sau pur si simplu pentru un ris in hohote sau un plins.
    Stii, chiar daca fiecare din noi este unic, niciodata nu sintem singuri.In special daca acceptam ca si celalalt ( oricare ) are aceleasi nevoi ca si noi.
    O noua saptamina placuta, iti doresc !
    Alexandru.

    • Wow ! Superb !! M-a impresionat placut comentariul tau. Foarte adevarat ce spui…
      Multumesc mult !
      O saptamana frumoasa si tie !
      Loredana 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s