Ce dimineaţă nenorocită…Locul cu care mă obişnuisem îmi este vândut,hoţeşte,la talciocul vorbelor mincinoase…Pt mine fusese un ascunzis,în care mă refugiam-după o zi obositoare sau plictisitoare-doar eu,eu cu iubirea mea,eu târând după mine cuvintele,muzica,versurile frumosului,încercând să le împing în acest spaţiu strâmt,numit suflet…

Nu reuşesc să-mi revin,as vrea să mă revolt dar nu am împotriva cui… Nu ştiu pentru cine scriu, nu ştiu pentru cine m-am dedicat în această perioadă. Nu pot să-i zic strigăt-aş părea nefericită…Scriu ca să mă justific…în ochii cui?…În ochii copilului care am fost în acestă greşeală pe care am făcut-o..Ca în dragoste,n-a fost să fie decât ultima iubire,când te gândeşti că atunci când ai găsit-o este prea târziu…sau poate n-ai avut-o niciodată. Sau poate nu o meriţi. Dar fiecare lucru are timpul său….

Mă revoltă gândul că nu am avut şansa de a te lăsa să mă cunoşti. Nu a fost timpul necesar….Sau poate nu a fost timpul tău. Acum cu greu gasesc puţin spaţiu în mine însămi…Nu pot să zic că-s tristă,ci doar nedumerită…Aş fi vrut o altă despărţire,dar n-a fost să fie…îi frumoasă şi asta… 😦

Advertisements

3 thoughts on “

  1. Nu-ţi dau like pentru asta pentru că nu-mi place să ştiu pe cineva trist. 😦
    În viaţa n-avem “undo”, ne rămîne o singură variantă. Soarele răsare şi mîine. Sigur.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s