Câmpuri de luptă

 La Iaşi, astăzi e innorat. Aşa sunt şi gândurile mele. După ore de autoconvingere, mă ridic din pat, şi merg agale în bucătărie să îmi fac o cafea. Ploaia încă nu s-a oprit. Întunecimea acestei  dimineţi îmi dă o durere groaznică de cap. Deschid larg fereastra. Mi-ar prinde bine ceva aer proaspăt…

În dimineaţa asta sunt melancolică… Stau singură la geam şi privesc stropii de ploaie care se preling pe geam. Îmi cuprind tâmplele cale cu mâinile amândouă şi-aştept un gând bun de undeva, o stea a cărei lumină să mă anunţe că suferinţa s-a oprit.  Mi-am adus aminte de noi. Mi s-a făcut un dor nebun de tine. Nu ai obosit să alergi atât prin mintea mea ? Ştiu, e o prostie să mă gândesc la ceva care nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată, decât o închipuire stupidă în mintea mea. Uneori sunt un copil atât de prost… Îţi respect deciziile, dar cred că aş fi meritat să mă fi anunţat şi pe mine despre ele. Ţi-am dat voie să mă minţi. Dar până aici ! Renunţ. Sau cel puţin încerc. E destulă falsitate în jurul meu. Nu am nevoie să fii şi tu la fel. Sau macar dacă nu mi-aş da seama…

Glasul ploii şopteşte un gând trist. Tu nu ştii că eu încă aştept. Nu ştii că eu exist, nu ştiu că eu ascult. De fapt, nu-ţi pasă !

Vreau să te şterg cu totul din mintea mea. De fapt, vreau să şterg toate sentimentele din mine. Cred că ar fi mai “sănătos”. Am ajuns în punctul în care, dacă as putea să ma intorc în timp, probabil n-aş mai schimba nimic, n-aş mai încerca să fac nimic bun. Tot ce aş face ar fi să te şterg pe tine. Sau dacă ar fi să reîncep ceva,  nu aş mai lua nimic în serios, pe nimeni. Probabil m-aş comporta cu aceeaşi nepăsare cu care m-ai tratat şi tu. Aş veni ca un val spre tine, te-aş cuprinde, şi apoi brusc, ţi-aş da drumul, pe motiv că nu mai am chef, sau fără nici un motiv. Doar nu avem nevoie de explicaţii, nici chiar atunci când ne batem joc de cineva care, poate, chiar nu merită acest lucru.

Aşa am ajuns să trăiesc două vieţi opuse, mă zbat între ele, e un război sângeros înăuntrul meu, care continuă la nesfârşit. O viaţa în care, scârbită de imbecilii care promit şi nu fac, care te vrăjesc şi-apoi te-aruncă. Scârbită de minciuni “ieftine”, puerile, de falsuri. Şi o viaţă în care, idioata de mine încă mai crede şi speră că a mai rămas ceva bun din lumea asta infectă ! Nu mi-a mai rămas nici măcar certitudinea că se vor uni cândva şi voi redeveni întreagă.

Zi de zi îmi rog inima să te ierte, dar inima mea nu ţine cu mine. Inima e la fel de cretină ca şi mine. E timpul să pleci, să ieşi pe uşă fără cale de întoarcere sau dreptul la regrete. Deşi circumstanţele vor face în aşa fel încât să te revăd, şi tu probabil te vei preface că nu mă vezi, îmi voi păstra tăria să te privesc în ochi, şi să îţi demonstrez că merit ceva mai bun decât ai fost tu, deşi încă răscoleşti în mintea mea amintiri pe care le-am îngropat cândva. Cândva îţi voi mulţumi pentru şansa pe care mi-ai dat-o pentru a întâlni pe cineva mai bun decât ca tine.

 Poate ar fi fost simplu să-ţi spun că te-am iertat, poate ne-ar fi ajutat pe amândoi, dar nu pot. Mă opresc orgolii mai vechi, pe care mi-e greu să le înving. Când glasul inimii mele răzbate în sfârşit, mereu apare un alt gând care mă îndeamnă să tac.

Într-o zi în al meu suflet o să răsară viaţă, fiindcă am rămas izvor de gheaţă…

Cu un singur cuvânt aş putea să fac totul bine, dar tot eu îmi refuz asta.

2a60d52f21ef918ba8858f451fed292a-d4649qk

Advertisements

One thought on “Câmpuri de luptă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s