Deziluzionarea!

Am primit atâtea lecţii în viaţa asta despre oamenii din jur şi despre “slăbiciunile” mele în faţa lor ….  Nu zic că au fost rele, din contră, m-au trezit la realitate. M-au “scuturat” până în clipa în care am deschis ochii şi mi-am dat seama că trebuie să mă ridic de jos, şi să merg mai departe, dar cu raţiunea mereu “trează”. Eu nu mai merg demult pe ideea “fac ce-mi spune inima”. E prea cretină ! În ziua de azi e o mare greşeală să faci asta.Tot raţiunea îmi este cea mai de nădejde prietenă.

Am învăţat să nu mă mai iluzionez cu prietenii închipuite şi să nu mă mai amăgesc cu faptul că ceilalţi au o părere bună, sau măcar obiectivă despre mine. De fapt, prea puţin mă mai interesează părerea celorlalţi. Oricum nu prea coincide cu realitatea. Nimeni nu e prost să spună cuiva, dacă e de părere că acel cineva e un cretin ” frate, eşti cretin ! Nu-mi placi”, sau “eşti cea mai bună persoană pe care o cunosc”. Nu ar spune-o (cred eu) fie pentru ca le e “frică” de reacţia acelui cineva, sau că la rândul lor, e posibil să primească în schimb aceleeaşi părere, fie din invidie. Omul nu s-a împrietenit, incă cu adevărul….

Trecerea  timpului m-a învăţat să cunosc părerile celorlalţi. Oamenii sunt  imprevizibili, în general !  Dar, chiar dacă oamenii din jurul meu nu-şi declară părerile (sincere) sau sentimentele, şi chiar dacă încearcă să le ascundă, îmi e relativ uşor să îmi dau seama cât de cât care sunt acestea. Părerile se văd uşor din priviri şi vorbe (care nu coincid mereu, dar ochii nu ştiu să mintă), iar sentimentele pe care le au pentru mine le văd din acţiunile lor.

Aşa cum sunt oamenii, încearcă uneori să-şi “mascheze” adevăratele sentimentele .Dumnezeu să-i înţeleagă de ce ! Mie mi se pare o muncă în plus, complet inutilă, o muncă continuă, care la un moment dat te oboseşte şi te dă de gol. Faptul că eu sunt o persoană comodă, nici să mă prefac nu prea îmi iese, Ar însemna să depun prea mult efort inutil.

Din fericire, “mai târziu” nu chiar atât de departe de mine. Intuiţia şi “priceperea de selecţie” a falsului de natural, aduce adevărul în faţa mea, aproape imediat. Astfel că nu prea mi se întâmplă sa fiu luată prin surprindere.

Până la urmă, viaţa asta e cea mai bună “şcoală”.Şi câte mai am de învăţat…..

Am  deschis larg ochii şi privesc viaţa în faţă, direct, aşa cum e ea ! Deziluzionarea !!!

(*) Aşa cum spune Nimeni altu : “Adevărul doar mai tare decât un şut in c***e. Ţine minte, viaţa nu-i chiar aşa cum pare !

Aveţi grijă de voi ! 😉

05a44d80ec01bfe07ca7579c236b1773

Advertisements

2 thoughts on “Deziluzionarea!

  1. Your right Loredana, man does not know how to speak the truth. I despair of this, the pretence, the lies, the cover ups, the delusion – it hurts when I feel other people and some of my relatives do this with me. I am still learning about how to best manage this in my life. Thank you for this post and I’ll speak soon, regards from your friend James 🙂

    • Hey, James ! 🙂 Yes. It is best to stay always on the side of truth and not leave others to change you.Thanks for your visit here. Speak soon. 😉

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s