De seară….

Am îmbraţişat cu sete cerul, crezând că într-o zi îmi va aparţine.
Am ascultat vântul, încercând să descifrez a lui simţire.
Am păşit pe iarba udă sub veghea lunii, dar devreme
Am spart un zid al neputinţei mele, şi l-am făcut fărâme.

Am adunat stropi de lumină, şi le-am ascuns în suflet
Am rostit cuvinte şi am cântat iubiri ce nu mai au acum răsunet.
Am alungat de lângă mine, durerile ce m-au strivit cândva
Şi-am încununat cu zâmbete fiece zi din viaţa mea.

Am alergat s-ajung la tine, să te cuprind în braţe
Şi-am înţeles că nu-mi puteai fi nici ca un frate.
Am ales doar ploaia să îmi sarute a mea caldă faţă
Şi-am încetat să te mai caut, căci locul tău nu-i în a mea viaţă !

(Loredana-adică eu :)))

Avem timp …

[Octavian Paler]

Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm în dreapta şi-n stânga,
să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm
avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin cenuşa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi s[-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puţină tandrete.
Când să facem şi asta – murim.
Am învăţat unele lucruri în viaţă pe care vi le împărtasesc şi vouă !!
Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească
Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită.
Restul … depinde de ceilalţi.
Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie
Altora s-ar putea să nu le pese.
Am învăţat că durează ani să câştigi încredere
Şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi
Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă
Ci PE CINE ai.
Am învăţat că te descurci şi ţi-e de folos farmecul cca 15 minute
După aceea, însă, ar fi bine să ştii ceva.
Am învăţat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alţii mai bine să facă
Ci cu ceea ce poţi tu să faci
Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor
Ci contează ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva
Am învăţat că oricum ai tăia
Orice lucru are două feţe
Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi
Am învăţat că poţi continua încă mult timp
După ce ai spus că nu mai poţi
Am învătat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie
Indiferent de consecinţe
Am învăţat că sunt oameni care te iubesc
Dar nu ştiu s-o arate
Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat
Dar nu am dreptul să fiu şi rău
Am învăţat că prietenia adevărată continuă să existe chiar şi la distanţă
Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevărată
Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu
Nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul.
Am învăţat că indiferent cât de bun îţi este un prieten
Oricum te va răni din când în când
Iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta.
Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii
Câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi
Am învăţat că indiferent cât de mult suferi,
Lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.
Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa
personalitatea
Dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii
Am învăţat că, dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc
Şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc.
Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc
Şi nu faptele sale
Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru
Şi pot vedea ceva total diferit
Am învăţat că indiferent de consecinţe
Cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung mai departe în viaţă
Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore
De către oameni care nici nu te cunosc.
Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat
Când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.
Am învăţat că scrisul
Ca şi vorbitul
Poate linişti durerile sufleteşti
Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult
Îţi sunt luaţi prea repede …
Am învăţat că este prea greu să-ţi dai seama
Unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile.
Am învăţat să iubesc
Ca să pot să fiu iubit.

Umbră

Încă o zi care, în scurt timp, devine ieri. Iarăşi am senzaţia că am pierdut vremea, şi sfârşitul zilei mă găseşte obosită, deşi nu am făcut nimic . Nu e o oboseală fizică…

Mă aşez la locul meu preferat. Pe fotoliul de lângă fereastră. Lângă mine, pe măsuţă, încă iese abur din ceaiul de mentă…. Cerul e atât de mohorât. Nu-mi place că e trist. Sau poate şi el e obosit. Sau poate şi lui îi e dor…de ceva ! Aş fi vrut să văd câteva stele pe care să le număr şi să ghicesc care e a mea în seara asta. Lună încearcă, totuşi, să îşi facă loc printre noi, cum încerc eu să-mi fac loc în lumea asta nebună, care mă “sufocă”. Deşi nu e întreagă, totuşi luminează, e puternică…

Am stins lumina din cameră. Am chef să mă lumineze doar luna. Să mă gâdile pe faţă doar ea. Gust din cand în cand din ceaiul fierbinte…

Mi se pare ciudat acest moment. Mă dezobişnuisem să stau singură, în liniştea surdă a unei nopţi de aprilie.

Cineva îmi spunea recent că e bine să ai momente pe care să le petreci doar tu cu tine, să “închei” socotelile pe acea zi cu propria ta persoană, să meditezi, să te destăinui doar ţie. Mie, sincer, nu prea îmi plac momentele astea ! E sigur momentul în care îmi vin în minte tot felul de tâmpenii. Nu-mi place că iar mă cert. Mă cert cu mine, şi-mi aduc aminte cât de idioată îs uneori. Sunt în contradicţie gândurile mele şi  sentimentele. Niciodată nu s-au înteles. Sau nu le-am înţeles eu…

De fapt , în seri ca asta, nici nu obişnuiam  să fiu aici ! Pe fotoliu. De obicei,  eram undeva în Copou , în parc, pe o bancă, sau cu fundul pe scările din fundaţie. Cu câţiva “nebuni”. Dar seara asta nu am chef… Seara asta stau în fotoliu, comodă, cu picioarele strânse sub mine, cu ceaşca de ceai în mână, şi cu muzică bună pe fundal (nu zgomot)…. Plus că, în noaptea asta, nu sunt nevoită să vorbesc ! Şi îmi convine de minune ! Las muzica să o facă în locul meu. Ea sigur are mai multe să spună decât am eu.

Deşi, în general, vorbesc şi râd mult, şi îmi place să mi se vorbească, acum vreau doar să ascult. Să îmi ascult tăcerea. Uitasem cum sună…. Aş striga la ea, dar am uitat, e surdă !

Nu sunt tristă. În primă fază, asta ar crede oricine : că sigur m-a supărat cineva sau ceva. Nu ! Singura persoana pe care as putea să fiu vreodată suparată, sunt eu ! Pentru că sunt cea mai influentă asupra mea ! Şi undeori nu în sensul bun….. Dar nu e cazul acum.  Nu prea  ştiu să fiu tristă. Sau poate am acea senzaţie de moment. Senzaţie de melancolie, de dor, de visare. Mi-e linişte…

Cu siguranţă dimineaţa mă va găsi aici. În aceeaşi pereche de blugi şi cu aceeaşi cească lângă mine, care probabil va fi goală…uscată !  Privesc pe fereastră. Deşi sunt aceleaşi lucruri de văzut, privesc de parcă mereu ar apărea ceva nou. Cel puţin asa nu-mi dau seama când trece timpul. Nu există aşa ceva ! Şi cred că e bine . Am obosit să fiu “alergată” zi de zi de timpul care parcă nu-mi mai ajunge să duc la bun sfârşit tot ce mi-am propus. În noaptea asta nu există timp ! Nici vreo tehnologie electronică de comunicaţie pe care o urăsc….mă sufocă !

Mă simt altfel aici, în umbra nopţii ! Nu-mi pasă dacă, la un moment dat, voi adormi pe acest fotoliu, sau dacă zorii zilei mă vor găsi din nou cu ochii încercănaţi.

Las farmecul nopţii să mă ducă unde vrea el. În noaptea asta sunt doar o umbră. O umbră pe care ai semănat-o în sufletul meu. Aşa cum spunea Alifantis : “O umbră se-nchide în mine, o umbră în viaţă mă ţine. Şi umbra aceea eşti tu ! Fiori prin mine umblă, şi nu am trebuiţă. Te rog pe tine, umbră, să redevii fiinţă !”

midsummer_night__s_dream_by_zaratops-d3930gz

Iubire nebună !

307388_555321657824706_893920179_n        Nu mai ştiu exact cum a început.A fost acum câţiva ani (vreo 4).Cred că atunci când eram încă prin liceu, timidă, fricoasă,  şi înjuram neneii care îşi turau motoarele la 12 noaptea, în timp ce eu încercam să dorm.

Un fel de iubire-ură… Sau poate atunci când am avut ocazia să călăresc şi eu…Nu-mi mă vedeam vreodată în postura asta ! Îmi era frică să nu mă pierd pe drum. Pe drum mi-am schimbat frica cu visarea… Şi cu visarea am rămas. Cu ochii închişi sau deschişi… Motorul înseamnă responsabilitate… responsabilitate pentru ambii parteneri… şi libertate. Simţi cum vântul îţi şopteste , doar pentru tine secrete numai ale voastre…Nimic nu mai contează, toate grijile şi problemele dispar pe moment. Parcă şi timpul îşi scurtează dimensiunile . Ţi se pare că eşti zeu şi toată lumea e a ta. Sau că ai cel mai mai elan să o înfrunţi !  Simţi că undeva în lume contezi şi tu. Alergi fără destinaţie şi zbori, alături de alţi “cai albi inaripaţi” !  Guşti din ambrozie. Şi devii dependent. Şi începi să iubeşti. O iubire poate neîmpărtăşită, dar care nu dispare. Care nu se supune nici unei reguli, care nu cedează şi nu are limite .  Rămâne o melancolie şi un dor, care nu se înlocuieşte cu nimic. Un gol în suflet….O iubire ce nu se uită niciodată, care nu te-a trădat. Şi chiar dacă îţi e dor, e undeva acolo, ascunsă într-o parcare, aşteptându-te numai pe tine, să te învete să zbori din nou… Si macar pentru o clipă din viaţa ta obscură să te facă să crezi că eşti liber cu adevărat. Motorul te învaţă. Nu te iartă de prea multe ori, tocmai pentru ca să îţi intre în cap că ceea ce faci nu-i o  joacă, şi că trebuie să te îndrepţi, sau…să renunţi de tot  ! Decizia e ta .

583_n  La început am crezut că e doar o nebunie de moment. O nebunie de copil curios. Curioasă am fost dintotdeauna. Îmi place să cunosc, să încerc, “să văd cum e !!”. Consider că o viaţă în care nu ai încercat de toate, a fost trăită degeaba !

 Îmi amintesc de prima cursă prin oras, cât de tare îmi tremurau picioarele de frică, pe scăriţe ! Teoretic ştiam cum e, ştiam ce am de făcut, dar nu încercasem practic. Dar m-am lăsat  “în voia inerţiei” :))). Şi, ca să mă laud unpic, am fost o pasageră chiar bună !! Am fost o pasageră “cuminte”, la locul ei, acolo unde şi cum trebuie !

jkfy    Mai auzisem că pe motor “ e periculos, dar din moment ce te-ai urcat pe el, nu vei vrea să mai cobori!”. Foarte adevărat !!! :))))). E o senzaţie greu de imaginat , să simţi că ţi s-a oprit inima pe moment, sau că zbori o dată cu vântul . Au fost de fiecare dată momente când simţeam că mi se opreşte respiraţia, senzaţie care mă desprindea de lumea reală ! Dar m-am simtit al naibii de bine !!! Singurele momente care mă aduceau cumva la realitate, erau cele de aşteptate la semafor. Timp în care îmi ridicam viziera să privesc lumea “de afară”, şi în care îmi desprindeam mâinile de rezervor ! Tot atunci observam şi privirile celorlalţi destul de mirate, ciudate şi curioase ! Nu ştiu dacă îşi dădeau seama cât de bine mă simţeam eu să mă aflu “călare” pe visul meu ! Sau poate ne etichetau în cele mai urâte feluri. Pre puţin important pentru mine !

999_o E singura iubire care nu m-a dezamăgit până în prezent, şi în faţa căreia aş îngenunchia ori de câte ori mă aduce acasă intreagă şi bucuroasă, dupa fiecare cursă prin jungla urbană! De fiecare dată, chiar şi ca pieton, văzând prin oraş motociclişti (în adevăratul sens al cuvântului – vă voi vorbi, poate,  într-o postare viitoare ce face diferenţa între motociclisti şi posesori de motocicletă), îi priveam cu toată admiraţia şi gândurile cele mai frumoase. Le admiram curajul, frumuseţea, setea de adrenalină, libertatea, dragostea pentru viaţă ! Păcat însă de ceilalţi care nu o văd şi nu o înţeleg.

652_nPare ciudat din partea unei fete să aibă o astfel de pasiune (printre altele). Şi am aceentuat acest cuvânt pentru că ,de multe ori, iarăşi se face confuzie, între a vrea să ieşi în evidenţă (sau a demonstra că eşti “bomba sexy”), şi pur şi simplu să te bucuri de pasiunea pe care o ai.

De multe ori sunt extrem de dezamăgită de percepţia celorlalţi cu privire la pasionaţii pe două roţi ! Mi s-a întâmplat să aud oameni în jurul meu, ca văzând în trecere câte un motociclist , să spuna replici răutăcioase la adresa lui. Mă întrebam dacă s-a gândit vreodată că poate, într-o zi, sub acea cască viu colorată şi călare pe acel motor zgomos, se află fiul lui/ei, sau că nepotul lui/ei va zâmbi intr-o zi unui motociclist……ce va spune ???? Sau poate sub acea cască se află un om care într-o zi îi va salva viaţa (un om cu carte ! Un om care ţine alte vieţi în mâini, pe lângă cea a lui ). Atunci ce va spune ?? Tot donator nenorocit şi nesimţit va fi ? Îmi pare foarte rău ca acest fenomen nu este promovat şi respectat. Nu este înţeles !! Lumea nu ştie ce este. Şi din lipsă de cunoaştere, judecă.  Percepţie pe care , recunosc, am avut-o şi eu înainte ! Nu sunt de vină neapărat cei care judecă, pentru că nu ştiu ce anume judecă. Cred că e încă un eşec al societăţii, prin prima prin care îşi învaţă cetăţenii şi prin ceea ce le arată prin mass-media.Eu nu am văzut vreo dată la tv să se discute o campanie umanitară derulată de Asociaţia/comunitatea mocicliştilor, sau de acţiunile de prevenire a accidentelor demarate tot de ei, sau de numărul mare în care ei sar în ajutor etc, cât se vorbeşte de accidente, subliniind în primul rând că a fost motociclist şi că avea viteză.

Această pasiune e supremă , dincolo de viaţă , de ratiunea ta şi a celorlalţi . Mulţi nu o înţeleg şi nu o vor înţelege vreodată . Poate doar un tată a cărui înger s-a stins pentru pasiunea sa .

432245_521879564502249_1422124552_nEu însă, mă simt norocoasă, ca de la vârsta de 17 ani, am avut ocazia să cunosc cei mai frumoşi şi buni oameni, că am trăit cele mai frumoase momente. Cu frică, cu dor, cu zâmbet, cu ţipăt, cu durere, cu ezitări, cu entuziasm, cu efort, cu risc ! De atunci sunt alt om ! Am suflet de motociclist ! Sunt mândră să mă simt şi să fiu printre ei !

 Sentimentul pe care-l ai alături de motocicleta ta , nu-l va înţelege nimeni niciodată . Dincolo de “grămada de fiare” cum o denumesc unii, există o parte din tine acolo , sufletul , corpul, iar într-un final, viaţa i le dăruieşti ei .

 Ştiu, sunt nebună ! Îţi trebuie o doză mare de nebunie. Altfel nu ai cum să faci aşa ceva ! Aaaa…şi curaj ! Daca nu ai curaj şi nu eşti sigur de ceea ce faci, nu are rost să încerci ! E o iubire ce n-o să dispară niciodată ! O iubire nebună !!!!!!! 🙂

PS: Util de vizionat: Motocicleta – viata mea , Pentru toti motociclistii , Campanie anti-accidente , Campanie anti-accidente – “Am fost un motociclist “

7921_n

Despre iubire

Departe de a fi un sentiment pe care să reuşeşti cu strădanie să-l scoţi din context, iubirea e un sindrom, un ansamblu de simptome, un ceva ce te duce, te-aduce, o veşnică maree, un ţărm.

Fac parte dintr-o categorie de oameni care trăiesc din asta, din trezitul de dimineaţă odată cu primul gând, pe care să-l pot dărui. Receptaculul iubirii mele mă însoţeşte, mă înviorează, mă inspiră, motivează şi, în cele din urmă, ma sperie. Mă conţine. Mă salvează. Iubirea mă mântuieşte.

Iubirea e muzeul pe care-l vizitez, acum, dar a început prin a fi fortăreaţa pe care aveam impresia că trebuie s-o cuceresc, scoţând la bătaie toate armele. Am iubit uriaş, tot timpul, nu m-am lăsat învinsă de nimeni şi nimic. Pe nerăsuflate, nemâncate, nemeritate, am iubit“.

(Teo Trandafir)

teo-trandafir-121831l

100 !

Am ajuns la 100 de follows ! Datorită vouă !! Vă mulţumesc din suflet că sunteţi alături de mine şi că îmi citiţi fiecare gând pe care îl postez aici ! Mulţumiri şi că, de la prima vizită, aţi revenit pe pagina mea !  Asta mă bucură şi mă face să cred că sunt înconjurată de oameni cărora le place gândesc, ce simt…. Mlţumiri vouă, dragii mei cititori !

PS: Scuze pentru lipsa mea acută din ultima vreme. Am avut nişte probleme de sănătate şi de timp, ceea ce a determinat şi lipsa mea de inpiraţie la scris…. Revin curând cu postări frumoase !

O zi superbă tuturor !! 🙂

big_grin_smiley_face_sticker-p217746367994550126envb3_400

De ce încerc să devin ceea ce nu vreau să fiu?

Pentru că ceea ce vreau să fiu nu mai corespunde cu realitatea zilelor noastre… Pentru că trebuie să mă adaptez. Şi ca să mă adaptez şi să corespund, trebuie să fiu …..altfel. Cumva diferită. Atât de diferită, că ajung să nu mă mai recunosc…

Nu-mi convine când, de dragul altora sau de dragul vremurilor, trebuie să fiu altfel. De câte ori am fost ce vreau, m-am trezit în faţa unor uşi închise. Uşile actuale se deschid doar în faţa “falsului” şi a minciunii. Ori eu nu ştiu să fiu  falsă. Deci mă simt nevoită să stau cuminte în faţa uşilor aşteptând să se deschidă…

Nu vreau să mai fiu omul căruia îi pasă. Omul care sare în ajutor când e chemat, omul care vrea mai mult şi mai bine, omul care încearcă din răsputeri să meargă liniar pe drumul cel bun, omul care dă mai mult decât are. Nu vreau să mai fiu proasta care aşteaptă, care încearcă, care caută şi speră ! Încerc să mă “dezbrac” de orice sentiment….să umblu “goală” de suflet… Să îmi vadă oamenii doar trupul, că de altceva oricum nu le pasă…. Dar nu pot ! Nu ştiu să fiu aşa ….. Mama Natură m-a “pictat” altfel decât ştiu ceilalţi  să vadă….. Îmi e frig fără suflet…..

şi-atunci…..de ce încerc să devin ceea ce nu vreau să fiu?