Singurătatea e sinceritate

” E greu să stai de vorbă cu tine…

Ceva inexplicabil te îndeamnă să fugi.

În definitiv cum poţi să-ţi răspunzi propriilor acuze… te ridici şi pleci, dai cu pumnul în masă, te strângi de gât?

Nu, nimic din toate astea. Mai degrabă ajungi să rosteşti jumătăţi de adevăr, apoi aştepţi să vezi dacă e loc de mai mult.

Te simţi ca un hoţ surprins cu spatele lipit de ultimele scânduri de gard, gata să dea colţul, eliberat. Apoi se aude o voce căreia trebuie să-i răspunzi.

Te-ai prins. Şi nu mai zici nimic. Ţi-ai aruncat ţie un adevăr gol goluţ sub formă de întrebare. Tocmai când reuşeai să pleci.

Dai din colţ în colţ şi cauţi o salvare în ceva de pe afară. Orice. Poate chiar şi o rugăciune. Căci dacă apelezi la Dumnezeu fie şi pentru câteva momente, uiţi de tine. Uiţi că îţi eşti dator cu răspunsuri, uiţi să faci pace cu tine şi-l iei martor pe Dumnezeu într-un război inutil.

Singurătatea nu e un sentiment şi nici o stare. E o cameră în care intri şi ieşi când cauţi adevărul din tine. Singurătatea e o cameră în care se află sinceritatea. Greu de suportat, sinceritatea devine o saună groaznică şi te alungă ca pe un neiniţiat.

Unii se obişnuiesc. Alţii intră şi ies rătăcind bezmetici. Cei mai mulţi nu-şi pun problema… “

( Tudor Chirilă )  

This_Is_The_Sound____by_Khomenko

Treziţi la realitate

stuck_on_the_horizon_by_nile_can_too-d50jj94 Uneori, când simţim că ajungem într-un punct terminus, încercăm să găsim un sprijin , un motiv pentru care să mergem mai departe şi să reuşim să supravieţuim. Dacă prezentul sau viitorul apropiat nu ne oferă asta, ne întoarcem cu gândul în trecut şi căutăm acolo alinarea…vedem ce frumos a fost atunci …sau cel puţin aşa ni se pare, căci trecutul şi-a aşternut colbul şi vedem distorsionat în ceaţă numai momentele frumoase, care au existat într-adevăr, dar nu a reprezentat totul.

Trăim în trecut pentru că ni se pare că prezentul nu ne poate oferi nimic. Pentru că nu ne-am putut adapta la ziua de azi. Ne întoarcem mereu undeva…unde am crezut că ne-a fost bine cândva.Dar e doar o iluzie, o minciună în care ne simţim confortabil, pentru că cei care ar putea să ne contrazica sunt departe…Şi nu sunt departe doar în sens de kilometraj , ci şi departe de sufletul tău…tu care i-ai ţinut aproape de tine, le-ai acordat încredere şi prietenie.

Ei nu mai sunt demult ce au fost cândva…sau poate nu au fost niciodată. Dar vine o zi când ţi se ia valul de pe ochi şi realizezi adevărul.Te dezgoleşti de minciuna propriei tale minţi, care a încercat doar să te protejeze de viaţa adevărată…Care este o junglă şi tu un animal solitar , ce se ascunde în liane dese, încercând să scape de realitatea crudă, care dormitează la umbra conştiinţei.

Trezirea la realitate e bruscă şi dură, ca după o mahmureală crâncenă în care sorbi din ceaşca de cafea…Şi tot ca mahmureala este şi faptul că nu te surprinde …Te-ai îmbătat prea mult bând din cupa cu venin a trecutului. Ştiai că va urma acest moment,doar că îl amânai …

Speranţa moare ultima. Dar când moare speranţa, ce se întâmplă? Moare şi sufletul acelui om? Sau se întăreşte în solitudinea sa şi merge mai departe? Azi a avut loc o ruptură de trecut. Un “avort” în care au disparut acele persoane care în mintea mea obosită mă ţineau legate cu un “cordon ombilical”. Am ieşit din pântecele călduţ al incoştienţei de sine şi m-am trezit aruncată în realitatea rece.

Toţi ne naştem singuri şi murim singuri. Contează cum trăim în acest interval. Dar viaţa merge mai departe şi supravieţuim- singuri sau nu…Mergem pe stradă şi vedem o mulţime de oameni, dar oare câţi din aceşti oameni sunt umani? Câti sunt în stare să primească şi să ofere la fel?

Revedere

De anul trecut nu ne-am mai văzut…

Mi-a fost dor….

De un an şi ceva nu te-am mai văzut. Am avut atâtea să ne spunem….Îmi era atât de dor să povestim şi să râdem….cum numai noi ştim…..Nici nu mă mir de ce se uitau la noi ceilalţi oameni …unpic ciudat :))).

Aaaa…ţi-am înapoiat şi CD-ul…Ai văzut, m-am ţinut de cuvânt ! Probabil că de anul trecut de când ţi-am spus că nu găsesc CD-ul să ţi-l înapoiez, ai fost aşa unpic supărat pe mine :))). Dar ştiu însă că ai fost bucuros să mă revezi astăzi după atâta timp ! Mare uimirea şi când ţi-ai văzut CD-ul ! Ştiu că nu te aşteptai ! :))))

Plimbarea de astazi mi-a facut extrem de bine ! 😀 Mi-a dat forţe noi !! Timp de 4 ore şi ceva am vorbit non-stop :))))Am avut şi despre ce ! >:) Întotdeauna avem …..

Am început săptămâna cu mult soare, şi zâmbet !  Mulţumesc, dragă prieten ! 🙂

Pe cine vărsăm nervii ?

Anger                                                                                După lungi perioade de presiune, stres, se acumulează nelinişti, oboseală, nervi. Cu toţii trecem prin asemenea momente !

Nu vi s-a întâmplat, spre exemplu, să vă vină aşa, dintr-o dată, să ţipaţi pur şi simplu, sau să plângeţi din senin (fară să se fi petrecut nimic tragic în acel moment) ? Ba cred că nu numai o dată. Ei bine, la un moment dat, trebuie să te descarci cumva, sau…..PE CINEVA !

Pentru unii, când lucrurile merg o perioadă mai prost, când nu se întâmplă după pofta inimii lor, trebuie să se “răzbune” cumva, să îşi strige nemulţumirea în faţa altora, uneori chiar sub forma de repros. Cu alte cuvinte, în multe cazuri când nervii noştri par că nu mai încap în noi, aplicăm legea cea mai simplă : altu’ e de vină !

Se întâmplă zilnic câte o mizerie să te dea jos de pe cal şi să îţi vină să dai cu basca de pământ….sau să dai cu alţii de pământ ! Dar zău aşa, cu ce ţi-au greşit nevinovaţii de care te iei ??

Trec printr-o perioadă extrem de stresantă, obositoare, care mă consumă până la ultimul strop de energie şi calm…. Aproape că mă distruge !! Cu toate că imi vine să urlu, să sparg pereţi,să calc în picioare pe oricine îmi iese în cale….totuşi NU o fac !!! Mă controlez !! Atât cât pot !

Însă dacă te certi cu mine, şi chiar insişti să te cerţi cu mine, faci prostia vieţii tale ….ever !! Eu sunt o persoană extrem de încăpăţânată. Am stăpânire de sine,  dar doar  până la un anumit punct ! Cum ai întrecut limita,  mă obligi să mă “dezbrac” de caracter,  şi o faci pe riscul tău ! Tuturor persoanelor care au plăcerea să mă “muşte de cur” fix când îmi e lumea mai dragă, le-am spus din start “nu vă certaţi cu mine, pentru că o să vă pară rău” ! Trec prin perioada în care nu ştiu ce spun, şi nici nu încape regret în ceea ce spun.Te transfori în “duşmanul” meu. De ce ??? Pentru că îmi dai încă un stres în plus ! Ori eu nu ştiu cum să eliberez de cel pe care îl am deja. Pefer să mă “atace” (stresul) pe mine până trece, decat pe ceilalti. Asta pentru că nu mi se pare corect să mă răzbun pe alţii pentru neliniştea mea !

Sunt plictisită de celebrul sfat : “nu băga în seamă ” . Frate, nu bagi în seama o data, de 2 ori…dar când vine cineva la tine în cameră, trântind şi ţipând, că să nu mai faci un anumit lucru doar pentru că îs ei ciufuţi şi nu le convine, nu mai ai cum să nu mai bagi în seamă ! Efectiv, eu nu am cum !!  Te pizdui fără nici  o reţinere sau vreun regret ! Şi tot tu pleci bosumflat/ă. Te iei de mine – mă iau de tine . Asta-i treaba. Doar ţi-am zis : “nu te certa cu mine, nu în perioada asta “. Înseamnă că te mănâncă în cur, şi o cauţi. Deci îţi face plăcere. Aşa că îţi dau ceea ce cauţi, ceea ce meriţi ! Cu ocazia asta mă obligi să mă descarc mai uşor, chiar dacă nu-mi place să mă descarc pe tine.

Niciodată nu încep eu cearta, chiar dacă ai greşit. Îţi atrag atenţia în cel mai binevoitor fel – fără ţipete, fără pumni în masă, fără ordine de şef ! De aceea nu accept niciodată un comportament superior de un om crizat şi frustrat în faţa mea.

Nu îmi eşti sef, nu trebuie să plătesc eu pentru greşelile tale, cum nici tu nu mi le plăteşti pe ale mele, Nu m-ai întrebat pe mine când le-ai comis ! So, go fuck yourself, not my brain !!!