Americanii au vrut să arunce în aer Luna

Din întâmplare, am auzit astăzi la tv o ştire care efectiv m-a şocat !

Americanii au vrut să arunce în aer Luna… De ce ? Pentru a câştiga Razboiul Rece ! (există oameni mai tâmpiţi de-atât? Nu cred !! )

WTF? De ce trebuie să ucidă o planetă întreagă pentru a câştiga un căcat de râzboi, în care singuri s-au băgat -nu eu?! Îs bolnavi de putere. Se cred stăpânii lumii…şi îşi permit (adică toţi le permit ) să facă ce vor din întraga omenire de pe faţa pământului.

Să nu mai aud că România e ţara tuturor posibilităţilor. Deşi…..la cât “spirit de turmă” deţine, mâine-poimâine preiau şi românaşii noştri vreo idee de acest gen.

Aşadar…

Ştirea sună cam aşa :

În urmă cu mai bine de 50 de ani, Statele Unite ale Americii plănuiau să declanşeze o explozie nucleară pe Lună, pentru a câştiga Războiul Rece.

Lansarea primului satelit de către Uniunea Sovietică, a făcut ca SUA să se gândească serios la un astfel de plan, pentru a-i intimida pe ruşi şi pentru a-şi demonstra supremaţia în lume. Proiectul secret al Agenţiei Spaţiale Americane (NASA) s-a numit “Studierea posibilităţii unui zbor de cercetare pe Lună” sau “Proiectul A119” şi era condus de Carl Sagan.

 O rachetă care transporta o bombă cu hidrogen urma să fie lansată de pe Pământ, în 1959, având Luna ca ţintă. Însă, din cauza greutăţii prea mari, aparatul nu s-a putut desprinde de la sol. Planul era ca impactul să se producă în partea vizibilă a Lunii, în aşa fel încat norul-ciupercă să fie luminat de soare şi vizibil de pe Pământ. Bomba avea să fie la fel de mare ca cea de la Hiroshima.

 Totuşi, Pentagonul a renunţat la proiect, deoarece racheta ar fi putut avea consecinţe grave asupra omenirii.

 Întregul plan a fost dezvăluit de fizicianul Leonard Reiffel, care a fost implicat în proiect, într-un interviu acordat în anul 2000.

 Oficialii americani nu au vrut să comenteze cazul.

(sursa : a1 )

383 de mii de kilometri ar fi trebuit să parcurgă bomba atomică pentru a ajunge pe Lună.

Dacă americanii îşi doresc să fie stăpânii lumii, să fie cei mai cei …şi vor să rărească populatia planetei (că le-o sta în gât, şi probabil vor să locuiască singuri pe o planetă întreagă),  s-au gândit oare ca vor avea nevoie totuşi de o PLANETĂ pe care să poată să locuiască ???? Sau poate proiectează ei alta în laborator….. JALNIIIIC !

Ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar mai fi fost Lună?


Dacă Luna noastră nu ar mai exista, cel mai mult ar fi avut de suferit oceanele, care nu ar mai fi atrase de gravitaţia acesteia spre Ecuator, şi deci, apa ar fi fost redistribuită la polii planetei.

Un alt efect ar fi afectarea axei şi rotatiei Pământului pentru a sta pe aceeaşi direcţie, deoarece, Luna este un factor stabilizator al planetei noastre. Pământul ar putea avea o rotaţie haotică, la fel şi anotimpurile.

Eiii…frumoasă atmosferă ar fi fost, nu-i aşa ?!

Serios…..Luna chiar nu are nici o vină că ţine o planetă întreagă în viaţă, şi o dată cu ea, atâţia tâmpiţi !!!

Tudor Chirilă – Pentru tineri

EXCELENT MESAJ !!!! 🙂

“Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveţi o şansă. Noi am fost fericiţi că am descoperit Coca-cola şi bananele şi am crezut că dacă noi citim, şi ei vor citi. Şi că toţi vom progresa şi ţara o să aibă scăpare. Noi ne-am înşelat. Unii dintre noi au plecat de aici. Câştigă bani acolo şi tânjesc după oraşul ăsta împuţit. Voi însă, voi aveţi o şansă. Voi, aveţi şansa.

Nu vă gândiţi la furat. E calea cea mai simplă. Ştiu că aţi aflat că aşa te îmbogăţeşti. Dacă ai pământ sau dacă faci afaceri cu statul. Ştiţi voi ceva despre tva şi cum ai putea să-l furi, dar nu vă e încă foarte clar. Nu ăsta e drumul. Cu cât se va fura mai mult, cu atât se va construi mai puţin, iar copiii copiilor noştri vor moşteni un imperiu de cenuşă. Sunteţi tineri şi totuşi habar n-aveţi ce înseamnă un Bucureşti în care se circulă normal. Dacă voi habar n-aveţi şi dacă Ei continuă să fure, gândiţi-vă la copiii noştri. Nu e nici o şansă. Citiţi. Citiţi mult. Citiţi tot ce vă pică în mână. Nu-i mai ascultaţi doar pe profesori.

Citiţi orice, fără discernământ. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, căutaţi-vă între voi. Vedeţi care citiţi aceleaşi lucruri şi înhăitaţi-vă. Numai în haită de oameni deştepţi o să reuşiţi. Unul singur dintre voi va fi mâncat. Zece însă, s-ar putea să reuşiţi. Gândiţi-vă de pe acum să-i înlocuiţi. Timpul lor trebuie să se termine. Trebuie să-i dominaţi. Dar nu cu gândul că veţi fura mai mult ca ei. Asta e calea simplă care vă va sufoca moştenitorii. Ce-o să faceţi cu milioanele într-un oraş mort? Ce-o să cumpăraţi, cu banii grămezi? La ce-ţi foloseşte un Lamborghini când n-ai o autostradă? De ce să ai o vilă într-un cartier sufocat de inundaţii?

Nu vă duşmăniţi profesorii. Sunt oameni amărâţi, din ale căror drame puteţi învăţa. Îşi dau priceperea pe un salariu de nimic şi vă învaţă carte. Nu vă bateţi joc de ei. Au muncit, şi nu e vina lor că părinţii voştri s-au descurcat mai bine. N-aveţi nici un drept să-i dispreţuiţi. Nu le sunteţi superiori. Banii părinţilor voştri nu vă reprezintă. Vă reprezintă doar ceea ce puteţi scoate pe gură. Aveţi grijă ce scoateţi pe gură. Vremea pumnului şi a bodiguarzilor a trecut. O să călătoriţi, iar copiii francezi învaţă carte, englezii la fel. Vă confruntaţi cu o lume care acum e mai deschisă decât oricând. Hoţii de la putere nu sunt în stare să vă spună cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu vă pot spune care e influenţa lui Schopenhauer în Sărmanul Dionis şi nici de ce este Eminescu un romantic întârziat. Foarte puţini o să vă spună cine a pictat Cina cea de taină şi de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca să facă un mare film. Ei vor şti doar să vă înveţe să furaţi. Iar calea asta, mai devreme sau mai târziu, se va înfunda şi ne va asfixia copiii.

Nu vă mai luaţi după ziare. Nu dau doi bani pe generaţia voastră, nu vă daţi seama? Pentru ei, cu cât sunteţi mai proşti, cu atât le va fi mai uşor să vă vândă orice căcat. Iar căcatul pe care îl veţi cumpăra va fi obţinut de la proşti, platiţi pe măsură. Adică prost. Eleva porno este un exemplu. Nu citiţi ziarele. Citiţi câteva, cele care vă informează. Nu marşaţi la orice promoţie. Fiţi mai selectivi.

Nu fumaţi iarbă şi nu vă daţi în cap cu alcool, cu orice preţ. O să le daţi apă la moară inculţilor şi hoţilor de la putere. Le va fi mai simplu să vă catalogheze drept o generaţie de distruşi, iar banii destinaţi salvării voastre, îi vor fura. E timp şi pentru iarbă, e timp şi pentru tequilla. Acum însă trebuie să învăţaţi, pentru că în curând nu va mai fi timp pentru asta, căci veţi intra în viaţă adânc de tot, şi e mai rău ca în junglă. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise.

Nu alergaţi după bani cu orice preţ. Banii trebuie să vă fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie să fie cunoaşterea. Cu cât veţi şti mai multe, cu atât veţi fi mai înalţi. Orice carte citită, orice lecţie învăţată, se vor aşeza sub voi şi vă vor ridica deasupra celorlalţi. Veţi domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decât asta. Europa cumpără inteligenţa. România nu cumpără nimic pentru că hoţii nu construiesc, hoţii fură. Nu uitaţi că vă fură pe voi şi asta trebuie să vă oprească. O să auziţi toată viaţa de Napoleon şi de Nicolae Titulescu, dar sigur copiii voştri nu vor şti cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc.

Sunteţi tineri. Nu vă gândiţi că sunteţi slabi. Puterea voastră stă în curăţenie. Sunteţi curaţi, n-au apucat să vă mânjească, dar dacă dintre voi nu se vor ridica luptătorii, o să vă împroaşte cu noroiul străzilor pe care nu le-au reparat. Fiecare picătură de noroi sunt banii care n-au ajuns pe strada aia. Trebuie să schimbaţi asta. Care e calea? Să citiţi. Literatura universală o să vă înveţe să deosebiţi Binele de Rău. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toţi deosebesc Binele de Rău. Din prezentul amărâtei ăsteia de ţări nu puteţi învăţa Binele. Binele puteţi fi voi. Şi cu cât veţi fi mai mulţi buni, cu atât veţi sufoca răul. Nu e imposibil. Daţi scrisoarea asta mai departe. Deveniţi buni, mai buni, cei mai buni şi răspândiţi-vă precum lăcustele.Nu-i invidiaţi pe oamenii cu bani. Nu vă faceţi modele din băieţii de bani gata, din băieţii de oraş. După treizeci şi nouă de ani le va rămâne doar o listă lungă de femei. Or trofeele astea sunt trecătoare. Când îmbătrâneşti şi trofeul tău va fi o babă. După asta vine singurătatea. Voi aveţi şansa să lăsaţi ceva în urma voastră. Banii nu sunt Calea. Priviţi unde ne-a adus setea de bani.

Nu vă resemnaţi, asta nu duce nicăieri. Capul plecat, sabia îl taie. Protestaţi, luptaţi, protestaţi. Cu scop, însă. Nu degeaba, că altfel se transformă în lătrat. Învăţaţi legile. Învăţaţi-vă drepturile. Atunci veţi şti când are cineva voie să vă legitimeze. Veţi şti cum să luptaţi, dacă veţi şti legile. Apoi o să vedeţi că legile sunt proaste. Şi veţi înţelege că trebuie să le schimbaţi. Pare greu şi cere timp. Dar, Doamne, voi aveţi timp şi pentru voi nimic nu e greu. Voi nu înţelegeţi că SUNTEŢI SCHIMBAREA? Dacă voi lăsaţi ţara asta pe mâna hoţilor, atunci, de-abia copii voştri vor mai avea o şansă! Căci şansa vine o dată la o generaţie. Noi am pierdut. Câţiva dintre noi, şi nu suntem puţini, vă putem ajuta. Noi suntem Fomilă şi Setilă, dar voi sunteţi Harap-Alb. Alegeţi dintre voi pe adevăraţii lideri. Să-i alegeţi şi să nu-i invidiaţi. Lor le va fi cel mai greu. Vor avea gloria, dar şi coşmarul. Vor fi salvatorii voştri, dar se vor pierde pe ei înşişi. Liderii trebuie să fie dintre voi. Şi trebuie să-i căutaţi de pe acum. Uitaţi-vă unii la alţii în fiecare zi şi căutaţi-vă căpitanii. Altfel veţi pieri o dată cu noi. Şi atunci porţile libertăţii ne vor fi închise şi EI vor câştiga. Cine sunt ei? Stiţi foarte bine. Îi vedeţi în ziare, în fiecare zi.

Salvaţi-vă! Salvaţi-ne! Este o singură cale! Lupta cunoaşterii!! Şi când veţi fi câştigat lupta cunoaşterii, de-abia atunci veţi cunoaşte să luptaţi cu adevărat!!!

Nu vă amăgiţi cu prezentul… Salvaţi-vă în viitor. Noi am pierdut. Voi? Ce faceţi?”

Azi nu

Azi nu am chef de nimic…vreau doar să plâng şi să mă înţeleg singură, căci nimeni nu poate.
Azi vreau să mă descarc. Sub orice formă ar fi… pentru că nu mai suport presiunea ce îmi apăsă tâmplele.

Vreau să fiu singură şi să mă uit în gol, să privesc în jur şi să văd că nu ştiu unde vreau să ajung, sau că nu pot să ajung unde vreau, sau că pot, dar nu vreau…pentru că odată ce am ajuns unde am vrut, s-ar putea să regret şi să vreau să mă întorc înapoi şi osă fie prea târziu… sau nu.

De fapt azi vreau să stau aici, vreau să nu am nevoie de nimeni! De nimeni ! Înţelegi ? Pentru că nimeni nu mi-e alături când am nevoie, căci nu e NIMENI când, de fapt, trebuie să fie CINEVA. Pentru că nimeni nu mă înţelege cum vreau eu.

Vreau să nu-mi fie dor de nimeni…

Vreau să nu mă mai gândesc la tot ce am pierdut. Pentru că ştiu că voi mai pierde multe în continuare…

Vreau să nu mai existe atâtea lucruri care să îmi aducă aminte de tine…

Vreau ca fiecare clipă pe care o regret, să dispară într-o clipă că şi cum nici n-ar fi fost.

Vreau să nu mă mai întrebi dacă îmi e bine sau nu….ci să vezi asta cu ochii tăi, fără să fie nevoie să îţi spun eu …

Acum vreau să mă gândesc că într-o zi voi pleca de aici, undeva, nu contează unde… Undeva unde nimeni nu mă cunoaşte şi nu voi maifi nevoită să ascund nimic sub râsul ăla atât de fals şi de tâmpit de care m-am săturat.

Vreau să mă înţelegi şi să mă accepţi aşa cum sunt , un copil tâmpit care nu vrea să mai crească, şi care a obosit să lupte pentru nimic.

Azi nu vreau să râd, nu vreau să aud pe nimeni sau să mă înţeleagă cineva. Pur şi simplu nu am chef de nimeni şi de nimic. Azi vreau să fiu altfel. Azi vreau să fiu cum vreau, nu neapărat pe placul tău.

Nici nu ştii cât încerc să nu mai fiu atât de rece şi distanţă exact cu cine nu trebuie… Dar azi nu pot !
Azi vreau să nu-mi mai pese atât de mult…sau chiar deloc !
Azi nu pot să uit, nu pot să iert, nu pot să ascult , nu pot să vreau !

Nu reuşesc să îmi joc rolul până la capăt, cu gândul că mă voi schimbă, că voi fi altfel. Pentru că azi nu pot fi altcineva . Şi Eu-ul acesta al meu nu îţi place. Dar azi nu-mi pasă.

Azi simt un gol imens …

Azi durează de 2 săptămâni. Azi am obosit….

OZN ( o zi de naştere)

Ai îndesat încă un an în buchetul vieţii tale, astăzi, 12 noiembrie !

Cu această ocazie, ţin să îţi urez LA MULŢI ANI, şi să îţi transmit un mesaj…

Ştii că prietenia noastră nu poate fi rezumată în câteva cuvinte, care probabil nici nu reuşesc să transmită cu adevărat ce însemni pentru mine.

Te-am cunoscut înainte să mă cunosc pe mine însămi, ceea ce cred ca m-a făcut să fiu ce sunt astăzi – datorită ţie.

Surâsul tău, veselia molipsitoare şi optimismul, m-au însoţit pe parcursul a 6 ani. Zâmbesc cu drag amintindu-mi de momentele petrecute împreună cu tine şi familia ta/prietenii tăi, de plimbările şi interminabilele noastre discuţii “filosofice”, de momentele importante şi fericite din viaţa ta, la care am avut onoarea şi nemărginita bucurie de a participa ( chiar dacă nu întotdeauna fizic).

Întâmplarea a făcut să te zăresc la acel interviu la tv, şi apoi să te caut (neîndrăznind nici măcar să cred că îţi voi auzi vocea vreodata în telefon – îţi aminteşti surpriza care mi-ai făcut-o cu apelul telefonic de la ora 22:00 :))) ). Cine ar fi crezut că vom lega o aşa frumoasă şi strânsă prietenie ?! …..

Chiar şi după 6 ani, am aceeaşi “tresărire” când te ascult -la fel ca prima dată-, aceeaşi emoţie şi bucurie când te revăd după ceva timp – la fel ca prima îmbrăţişare a noastră din Hand, mult asteptată – (you know)…

Ştiu ca uneori îţi repet unele lucruri mai mult sau mai puţin importante, dar acum îţi repet cele mai importante lucruri pentru mine. Şi ştiu că fiecare cuvânt pe care îl citeşti  va ajunge acolo unde trebuie – la sufletul tău-.

Se spune că atunci când eşti slab sau puternic, e bine să ştii că te poţi sprijini pe braţul unui prieten. Vreau să îţi mulţumesc pentru faptul că tu,nu numai că mi-ai oferit braţul tău de fiecare dată când am avut nevoie, mi-ai oferit tot sufletul tău.

Mi-ai fost alături nu numai când am avut dreptate, ci şi când am greşit. Ai simţit când nu îmi “găseam liniştea”, şi mi-ai redat-o cu sfaturile şi încurajările tale. M-ai ajutat să plâng atunci când simţeam nevoia, şi datorită ţie acum ştiu să râd cu adevărat! În fiecare moment de “cădere”, m-ai ajutat să îmi găsesc echilibrul şi să văd partea bună a lucrurilor.

Eşti singura persoană în faţa căreia mi-aş deschide sufletul cu încredere. Te-am ales pe tine să înţelegi sufletul meu – care, crede-mă, e foarte complicat şi la care nu are oricine acces- tocmai pentru că ştiu că în preajma ta îi e bine.

Fiecare sfat al tău, fiecare “semnal de alarmă” pe care mi l-ai dat, l-am urmat. Şi nu am avut decât de câştigat. Eşti printre puţinele persoane care au încredere în mine şi în capacităţile mele. Mi-ai spus de multe ori, convingător, “tu ştii cel mai bine ce e bine pentru tine şi ce nu!“, când poate nici chiar eu nu credeam asta…

Ai luat parte la o perioadă importantă a vieţii mele,mi-ai fost alături, ai fost martoră la transformările vârstei prin care am trecut, şi m-ai înţeles de fiecare dată, zâmbitoare, răbdătoare, mereu cu braţele deschise…

Îţi mulţumesc că ai venit când toată lumea a plecat…

Cineva spunea : ” fiţi fericiţi, prietenii dispar când sunteţi nefericiţi“. Înseamnă că TU eşti EU, pentru că ar fi trebuit să dispari de mult…şi totuşi eşti aici …

Putea oferi Universul ceva mai bun omenirii , decât pe tine? Nu cred. Un om bun, un prieten adevărat, un om realist, un om cu sufletul prea mare pentru câtă răutate există in jur…

Nu mă întreba de ce am scris toate astea. Poate pentru faptul că sunt momente când îmi e dor…când îmi lipseşti…sau poate pentru că de ziua ta eşti un pic mai sensibilă decât de obicei (sensibilă fiind şi eu totodată).  Sau, pur şi simplu, pentru că aşa simt acum nevoia să spun.

Poate ţi se pare banal…dar aceste rânduri nu sunt scrise doar cu nişte simple cuvinte care să umple paginile, ci cu fărâme din suflet. Fărâme pe care nu le pot destăinui oricând şi oricum. Este acel lucru care nu se poate explica în cuvinte… Dar nici nu e nevoie de cuvinte, pentru că tu îl înţelegi cel mai bine.

Alţii vor spune multe… că “te iubesc” ….şi cum…şi cât… O vor spune mai frumos ca mine…însă nu te vor iubi atât !

Mă consider norocoasă că te am aproape (în pofida kilometrilor dintre noi -dar care, într-o zi,  se vor micşora-). Înţeleaptă şi bună, întotdeauna ai ştiut să-mi dai tocmai ce-mi lipsea.

Ai fost acolo unde am avut nevoie de tine…să-mi împărtăşeşti necazurile, să râd cu tine când am fost fericită…

…că ai spus ceea ce am avut nevoie să aud, nu ceea ce doream…

…că ai fost de partea mea şi m-ai făcut să văd altă faţă a lucrurilor.

De ce am nevoie de mulţi prieteni? Îmi e de ajuns ce am în prezent. Tu faci cât o mie de prieteni. Mulţumesc că “mi-ai deschis o uşa în viaţa ta“. Că ţi-ai încredinţat mie gândurile, dezamăgirile şi visele tale…

Mulţumesc că ai pus atât de multe gânduri bune, şi ţi-a păsat de prietenia noastră, că nu ai lăsat-o să se piardă o dată cu trecerea timpului.

Ne-am împărtăşit secrete una alteia, am râs împreună, ne-am distrat, am plâns, ne-am alinat durerile sufleteşti. Toate aceastea s-au strâns în amintiri…amintirile prieteniei noastre.

Pentru tine…

Nu uita că sunt şi voi fi aici…

Nu uita că timpul a lăsat în umbră lumina, doar pentru a găsi drumul spre prezent. A lăsat umbra clipelor frumoase doar pentru a ne aminti, cu bucurie, întotdeauna de ele.

Tot ceea ce a fost se întâmplă şi acum.. Fiecare zi pare alta. Ajută-mă să înţeleg asta…aşa cum o faci mereu.

Îţi promit că nimic nu se va schimba! Cred în tine, pentru că prietenia ta mă conduce să te iubesc mai mult, şi să-i tratez mai bine pe ceilalţi.

Sunt mândră de tine. Sunt mândră că îmi eşti prietenă !

În încheiere, îţi urez un mare şi călduros LA MULŢI ANI ! Şi fiecare an să te facă mai puternică, mai încrezătoare, mai fericită !

Cu toată dragostea,

mica ta prietenă moldoveancă,

Lore ^_^

(pentru Roxana )

Copilăria mea a murit o dată cu bunica …

Ce copilărie ar fi fost fără bunica?

Nimic nu e mai frumos decât copilăria alături de bunica, când alergam prin curte până la lăsarea serii, când trebuia să ghicesc ce bunătăţi ascunde în pumnii ei mici şi moi de fiecare dată când mergeam în vacanţă să o vizitez. Mi-a colorat copilăria aşa cum nimeni nu a făcut-o. Mi-ar plăcea să mai existe şi în ziua de azi copilarie ca a mea. Vacanţele de vară petrecute pe potecile grădinii cu flori, în cerdacul casei, pe scările din curte… Când mă loveam şi ea mă mângâia şi mă încuraja să mă ridic !

Îmi plăcea să stau cu bunica  la poveşti până seara târziu…. Nici nu simţeam trecerea timpului. Îmi povestea “istoria” familiei, despre mama când era copil, despre ea şi bunicul , sau despre obiceiuri (croşeta, ochelarii, o serie de spaţii care îi erau proprii: soba, la cuptor, în scaunul-leagăn) . Sau caâd îmi punea întrebări şi îmi promitea că nu va spune părinţilor …  Îmi sunt cele mai dragi amintiri… Lucruri pe care nimeni nu avea să mi le spună…

Căldura şi mirosul de prăjituri făcute de bunica, m-au făcut să mă gândesc la anii copilăriei….copilărie care de astăzi consider că se încheie, o dată cu plecarea ei într-o lume mai bună decât cea de-aici.

De 8 ani încoace, ea era singura care îmi mai amintea “pe viu” de mama… Când o priveam în ochi, parcă o vedeam pe mama în carne şi oase. Acum le voi revedea pe amândouă  doar în fotografii…
Acum toată familia s-a reunit acolo,sus (bunicul, mama, bunica). Acum sunt împreună…

R.I.P ! 😦

Acelaşi om, alt început.

  Eu sunt un om simplu,un om… fericit !” Aşa  spunea ea într-un interviu.

E o persoană care nu aşteaptă laude de la alţii, dar chiar care le merită, şi se bucură cu toată inima când vede că este apreciată pentru ceea ce face.

Un om bun. O prietenă de nădejde. Un chip frumos, calm, cald….un suflet imens. Poate prea bun pentru lumea  în care traim. Un om care îşi exprimă trăirile aşa cum ştie cel mai bine – prin muzică. Muzica este glasul sufletului ei. Vocea ei face din tot acest DAR să fie unul divin.

Dintre toţi artiştii de la noi , şi nu numai , e singura care , chiar şi după 6 ani de când o cunosc,  îmi trezeşte aceleaşi sentimente puternice ca la început, atunci când o ascult cântând.

Fiecare piesă, fiecare vers, fiecare gest, fiecare zâmbet, care o însoţesc pe scenă, e imposibil să nu te “mişte” şi să nu te facă să-ţi dai seama  ca ea cântă cu SUFLETUL, nu doar cu vocea şi microfonul. Scena e viaţa ei. E locul unde sufletul i se deschide ca o floare ce se bucură de razele soarelui şi de picăturile proaspete de rouă.

După o perioadă grea, după un proiect muzical din trecut încheiat, e hotărâtă şi gata să ia de la început cariera muzicală,cu un nou proiect. Revine cu forţe noi, tari şi cu surprize care o să ne bucure !

Ea e Roxana Andronescu ! Acelaşi om….cu un alt început ! 🙂