Ploaia pe mare…

(Nu poţi)… Nu poţi să mai stai nicio clipă…
(Nu vrei)… Nu vrei să mai faci risipă de viaţă…
Crezi că ţi se risipeşte lângă mine şi
îmi spui în faţă
cum o să pleci şi cum o să fie bine
Întrebarea e: pentru cine?…
(…)
Dacă o să vezi ploaia căzând în mare,
înseamnă că sunt acolo…
Dacă o să simţi vântul bătând prea tare,
înseamnă că sunt acolo
Dacă o să vezi cerul pierzând culoare
Dacă o să vezi norii ieşind din soare
Dacă o să vezi ploaia căzând în mare…
înseamnă că sunt acolo
Înseamnă că sunt acolo şi eu…

(Nu poţi)… Nu poţi să mai stai o secundă
(Nu vrei)… Nu vrei ca viaţa mea să te-ascundă în ea
aşa simţi
Că te acoperă cu un val de catifea
Dar că a fost bine şi să nu uiţi ce bine
a fost odată
Întrebarea e: m-ai iubit vreodată?…
(…)

De fapt…
ce-a mai rămas din mine, ce n-ai luat din mine, ce n-ai plâns din mine…

(Taxi)

Full moon….

E lună plină… 

E rece, e tăcută, dar e acolo…doar ea mă mai ascultă.

Am senzaţia că, dintre toţi oamenii de pe Pământ, doar pe mine mă priveşte…Imi dă o stare ciudată… Îmi aduce în minte o mulţime de amintiri.

Mă agită, mă face să râd, mă face să fiu tăcută pentru cateva momente…

Mă face să mă gândesc la prima seară când te-am cunoscut. Am privit împreună cum, atunci, luna işi lua adio de la noi, şi cum ne-a surâs răsăritul soarelui la fiecare pas al său.

Era răcoare (ca acum), era dimineaţă,era…aer curat, mirosea a linişte…şi a cafea !

Aveai : altă figură, altă atitudine, alte vorbe, alte haine, altă privire,alt surâs, altă viaţă, alt corp, alt miros, altă freză, altă culoare, alte sentimente…

Acum mă întreb unde au dispărut toate acestea, pentru că am nevoie de ele şi de tine în nopţile mele singure cu luna plină….

Îmi e linişte…

 

Iris

Am aflat azi dimineata de la tv ca solistul trupei Iris, Cristi Minculescu,  a decis sa se retragă din trupă, pe motiv că nu câştigă suficient de mulţi  bani cu Iris. Acesta va fi înlocuit de Tony Şeicărescu ( fost momebru al formaţiei Direcţia 5).

Alte surse spun că Minculescu ar avea nevoie de un nou transplan de rinichi ( “nivelul creatininei fiind deja foarte mare” ), sau că s-ar fi reapucat de băut şi că efectele alcoolului ar fi recidivat boala la ficat.

Soţia sa, Rodica a precizat că acesta ” Pur şi simplu, nu mai are chef, nu mai vrea să cânte.”

După ce timp de 32 de ani a fost inimitabilul solist Iris, Cristi Minculescu a ales să se retragă din grupul care l-a consacrat.

(sursa : http://www.romanialibera.ro/cultura/muzica/anunt-bomba-cristi-minculescu-pleaca-de-la-iris-video-275154.html )

Mie personal, îmi pare rău de retragerea lui Cristi, şi consider că Iris nu va mai fi nicioadată la fel fără Cristi, nu va mai fi Iris …. Consider ca problemele care l-au determinat să ia o astfel de decizie au fost mult mai serioase decât pur şi simplu că nu ar mai avea chef. Nu poate să îţi piară cheful dupa 32 de ani de glorie în industria muzicală românească !  Refuz să cred că Minculescu a cântat timp de 32 de ani “după chef”. Acest om a fost făcut pentru muzică ! 🙂

Aşa cum spune una din piesele lor (Floare de iris) : ” Iar când noi nu vom mai fi…vă veţi aminti…ca a fost odată IRIS”.

Nou…

Astăzi s-a întâmplat ceva nou în viaţa mea. M-am înscris în echipa  FEstudIS. De ce am făcut asta ? Pentru că eu consider că e important (cel puţin ca studentă) să mă implic în cât mai multe activităţi ( nu neapărat din cadrul facultăţii din care fac parte, sau din cadrul anumitei facultăţi ) . E important pentru mine să capăt experienţă, să cunosc oameni noi de diferite vârste, să mă obişnuiesc să lucrez în echipă, să acumulez noi cunoştinţe, şi de ce nu, să mă distrez şi să îmi fac prieteni noi. Îmbin utilul cu plăcutul.

Ca scurtă prezentare a ceea ce înseamnă FEstudIS :

“FEstudIS este un festival studențesc organizat de Casa de Cultură a Studenților Iași, în colaborare cu aproximativ 30 de asociații studențești. Sloganul acestui festival este “FEstudIS, singura sesiune așteptată.”

FEstudIS a luat ființă în anul 2001, din dorința studenților de a-și exprima spiritul competitiv și pofta de distracție.

Obiectivul FEstudIS este acela de a încuraja participarea activă la evenimentele organizate de ligi, asociații și organizații studențești, oferind astfel tinerilor ieșeni atât oportunitatea de a se implica în activități cu caracter artistic, sportiv și nu numai, cât și aceea de a învața lucruri noi și a lega prietenii.

Anul debutului FEstudIS, se pare că a fost unul de bun augur, căci de 11 ani încoace, acest festival devenit tradiție, reușește cu succes să reunească studenți din marile centre universitare ale țării. Pentru aceștia, cât și pentru noi, Iașul devine orașul în care în fiecare an, în luna mai, timp de 7 zile, veselia este cea care domină. “

(sursa : https://www.facebook.com/festudisiasi/info )

Aşadar, sunt bucuroasă să mă alătur echipei FEstudIS , şi sper ca, împreună, să formăm o echipă grozavă, care să ne aducă numai beneficii ! 🙂

Feeling …

“Mi-e dor de tine. Am senzaţia că te cunosc de o viaţă, deşi nu ne-am văzut (încă) niciodată. E un sentiment ciudat…” .

Cam aşa a sunat conversaţia cu un prieten, care mă sunase să îmi ureze “La mulţi ani “. Un prieten cu care comunic de relativ puţin timp, dar căruia am senzaţia că îi pasă de persoana mea mai mult decât mulţi dintre cei care mă cunosc (personal) de ani de zile. Cred ca e prima persoană care mi-a spus “mi-e dor de tine” (şi care chiar s-a simţit acest lucru).

Nu mi se spune des “mi-e dor de tine”, “te vreau aici”, “îmi lipseşti” (sau orice altceva cum că le-ar păsa de mine) nici  de către persoanele care mă au la câteva străduţe depărtare, darămite de la cineva care e la kilometri buni distanţă (şi care încă nu m-a întâlnit face-2-face).

În acel moment, am avut un sentiment ciudat (ciudat de plăcut). Acel sentiment de parcă ambii am fi în acelaşi gând.

Genul de om care te întreabă ce faci, şi într-adevăr aşteaptă răspunsul… Genul de om care te face să zâmbeşti, indiferent de starea pe care o ai.  Genul de om care nu spune niciodată nu se poate, care nu renunţa fără să stie la ce,  acel gen de om care cel puţin încearcă . Genul de om care luptă pentru ceea ce îşi doreşte, şi în final, am curajul să cred că şi obţine. Aşa îl simt eu …

“Ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să se împlinească”. Mi-a spus mai spre încheiere…

Îmi doresc să fii aici, îmi doresc să te cunosc real !!

Untitled …

Cât de complicată e viaţa… De fapt, nu ea o complicată. Ea pur şi simplu îşi urmează cursul stabilit de la bun început. Noi, fiinţele bipede ce o trăim, o complicăm. Alergăm bezmetici sa găsim propriului Eu care, ne e atât de străin şi de  neînţeles  uneori, încât avem senzaţia că viaţa pe care o trăim (şi de care, în multe din cazuri, nu suntem tocmai multumiţi) parcă nu ne aparţine, nu e ceea ce considerăm că ar trebui să fie, nu e compatibilă cu aşteptările noastre.

Şi atunci ce ne rămâne de făcut ?

Ne oprim aici (trăgând linia de “finish” sau de “game over”), sau continuăm să ne luptăm cu valurile neprevăzutului care nu ştim niciodată unde ne poartă (conştientizând că undeva trebuie să fie apă limpede, linistită).

Fiecare ne trăim viaţa individual, cu ale lui. Însă nu suntem singuri. Suntem “dependenţi” de cei din jur; nu ştim să trăim unii fără ceilalţi. Indiferent în ce mod, acţiunile şi întâmplările altora, îşi lasă amprenta şi asupra noastră (mai mult sau mai puţin – depinde de noi în ce măsură permitem acest lucru şi cât de vulnerabili sau imuni suntem ).

Baza existenţei şi a evoluţiei noastre o constituie comunicarea. Cunoaştem oameni, comunicăm în orice moment cu ei. Ni-i câştigăm ca prieteni (sau îi transformăm în cei mai de temut duşmani).

Comunicarea a devenit un mod extrem de simplu şi accesibil tuturor de a ţine legătura unii cu ceilalţi. Însă, cu cât am evoluat în timp şi spaţiu, parcă ne e din ce în ce mai greu să ne exprimăm, să spunem ce simţim, să cerem, să dam, să ne facem înţeleşi. Nu ştim să facem aceste lucruri.

Imprevizibilul – cel mai de temul “duşman” al nostru. Nu suntem pregătiţi pentru necunoscut, şi nici să luăm decizii în situaţii neaşteptate . Ne plac lucrurile pe care le vedem, care le ştim deja (chiar dacă devin plictisitoare şi ne transformă uşor-uşor în nişte “roboţei”), cu care suntem înconjuraţi zi de zi.

Şanse ….Câţi dintre noi nu am avut zeci sau sute de şanse până acum ? Câţi dintre noi profităm de ele şi le valorificăm atunci când ne ies în cale ? Doar cei puternici, curajoşi… Şi iarăşi suntem faţă în faţă cu neprevăzutul, cu teama noastră  de necunoscut. Şansele nu ne aduc întotdeauna rezultatul pe care îl aşteptăm, dar cel puţin putem încerca să le aducem cumva în favoarea noastră. “Nu pot” este specific doar laşilor (cel puţin aşa consider eu ). Habar nu avem ce capacităţi avem, de câte lucruri suntem în stare să facem… Doar că nu ştim, nu vrem, sau pur şi simplu ne e teamă (sau lene, sau suntem prea comozi).

Cunoaştem persoane, avem prieteni, cunoştinţe. Unele ne vor răul, altele binele. Nu prea îi distingem, sau îi distingem greşit.

De multe ori se întâmplă ca, pe acele persoane care ne vor binele, să le dăm la o parte, să le respingem, sau să le înţelegem greşit intenţiile… Iar mai târziu,  ne dăm seama că, spre deosebire de multe altele, ele chiar ne vroiau binele.

Pe acele persoane care ne vor rău, din păcate, ne e destul de greu să le vedem (sau să le înţelegem adevăratele intenţii). Şi atunci  le permitem să ne calce viaţa cu bocancii, ori de câte ori au chef. Iar la un moment dat, ne vedem distruşi, umiliţi, singuri …

E foarte greu să înţelegi oamenii şi viaţa . De fapt, nici nu cred că trebuie, pentru că nu o să reuşeşti. Important e să te înţelegi pe tine, să te vezi pe adevăratul “TU“, să te pui faţă în faţă cu “el”, şi să îţi răspunzi la întrebarea : ” Sunt într-adevăr ceea ce vreau să fiu…ceea ce trebuie să fiu ??” . Şi în funcţie de răspuns, îţi alegi acţiunile pe care să le faci mai departe.

Aşadar, ca sfat :   nu te transforma într-o piesă accesibilă oricui. Oamenii fac ce le permitem, aşa că nu le permite chiar orice.  Nu te vinde pe 2 lei. Nu trăi o viaţă care nu e a ta. Decide TU pentru tine, şi nu lăsa pe alţii să o facă în locul tău. Nu te compromite, căci tu eşti singura persoană cu care îţi petreci tot restul vieţii. Nu căuta eternitatea, şi nici nu o cere. Trăieşte acum, nu în trecut sau viitor. Mergi în direcţia “înainte”, şi nu ocoli obstacolele, ci înlătură-le din calea ta !

Să aveţi o zi senină şi liniştită ! 🙂